Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat miercuri că România va oferi Greciei 25 de tone de ajutoare, în valoare de peste un milion de lei, în contextul unui eventual val de refugiaţi, potrivit Agerpres.

Potrivit ministrului de Interne, Guvernul a decis să ofere, din stocurile Rezervelor Naţionale de Stat, 100 de corturi, câte 400 de paturi, saci de dormit, pături, perne, 800 de cearceafuri şi cizme.

UE contribuie cu 75%, iar Guvernul cu 25%

Transportul acestor ajutoare va fi făcut în proporţie de 75% cu ajutorul Uniunii Europene, prin Mecanismul european de protecţie civilă, şi 25% va fi suportat de Guvern.

Poliţia greacă a folosit miercuri dimineaţă gazele lacrimogene pentru a dispersa sute de migranţi care încercau să treacă frontiera dinspre Turcia spre Grecia, transmit Reuters şi AFP.
Incidentele au avut loc la punctul de trecere a frontierei greco-turce de la Kastanies, unde începând de vineri au loc ciocniri între migranţi şi forţele de ordine elene, deşi tensiunile s-au redus începând de marţi, când unii migranţi au părăsit zona din imediata apropiere a graniţei.

Peste 10.000 de migranţi încearcă să intre în Grecia începând de joia trecută, când Ankara a anunţat că nu se mai consideră constrânsă de acordul încheiat cu Uniunea Europeană în 2016 în virtutea căruia Turcia trebuia să oprească fluxurile de migranţi ilegali, în schimbul a miliarde de euro din partea UE. Atena, susţinută de UE, pe de o parte, şi Turcia, pe de altă parte, s-au acuzat reciproc de tratament inadecvat faţă de migranţi. Grecia şi-a consolidat măsurile de securitate de-a lungul frontierei cu Turcia, suplimentând efectivele şi efectuând constant patrulări în zonă.

În urma violenţelor de la frontiera turcă, Grecia a suspendat deja, pentru o lună, dreptul refugiaţilor de a cere azil şi a anunţat manevre militare cu muniţie de război în zona insulei Lesbos, pentru a descuraja venirea migranţilor.