Astfel, omul de afaceri a început demolarea turnului IFMA (Întreprinderea de Fabricație și Montaj Ascensoare), situat pe Calea Giulești, una dintre cele mai înalte clădiri din țară (114 metri), scrie Libertatea.

Turnul pentru testat ascensoare, aflat în apropierea Gării de Nord, a fost finalizat în 1988, însă Ion Țiriac a achiziționat la începutul anilor ’90 cei 25.770 metri pătrați din zona respectivă.

Ce vrea să construiască în locul acestei clădiri-simbol

Pe terenul rămas liber după demolarea clădirii, Ion Țiriac intenționează să ridice un complex rezidențial de lux cu birouri și apartamente, penthouse-uri spațioase dotate cu piscină și SPA interior. Cele mai înalte blocuri din acest complex vor avea și 80 de etaje iar totul va fi finalizat până în 2023.

„Există un proiect spectaculos al domnului Țiriac. Momentan, nu a fost prezentat public pentru că mai sunt detalii de pus la punct. Dar e cert că în Giulești vor apărea clădiri foarte, foarte înalte, ca în zonele importante de birouri din străinătate”, au declarat experți imobiliari, pentru Libertatea.

Turnul IFMA