Peste 250 de companii au iniţiat negocieri pentru transferarea sediilor din Marea Britanie în Olanda, din cauza Brexit, a anunţat Guvernul olandez, conform site-ului cotidianului britanic The Independent.

Unele companii multinaţionale au anunţat deja relocarea în Olanda, pentru a menţine accesul la piaţa Uniunii Europene după producerea Brexit. Printre firmele care şi-au mutat sediile în Olanda se numără Sony şi Panasonic.

Michiel Bakhuizen, purtătorul de cuvânt al Agenţiei guvernamentale olandeze pentru Investiţii Străine (NFIA), a confirmat că din ce în ce mai multe companii vor să se mute în Olanda. „Orice nouă decizie de relocare a unei firme, fie că este mare sau mică, este un succes”, a declarat oficialul olandez, citat de AFP.

„Numărul companiilor cu care suntem în contact pentru o posibilă relocare este în creştere. La începutul anului 2017 era de 80, la începutul anului 2018 a fost numărul 150, acum sunt peste 250 de companii. Suntem în contact cu peste 250 de firme interesate de eventuala mutare în Olanda din cauza Brexit”, a precizat el.

„Creşterea numărului companiilor interesate va continua, deoarece există o incertitudine majoră în acest moment în Marea Britanie. Iar dacă este un lucru rău pentru mediile de afaceri, acela este incertitudinea”, a subliniat oficialul guvernamental olandez.

În afară de companiile care vor relocarea, în Olanda a fost transferat şi sediul Agenţiei Europene a Medicamentului, care are peste 900 de angajaţi.

Sursa: Mediafax