Alina Bica, fosta şefă DIICOT, a contestat decizia de condamnare la patru ani de închisoare cu executare, dispusă de instanţa supremă, fiind invocat drept motiv decizia Curţii Constituţionale privind constituirea completelor de cinci judecători, au precizat, pentru Mediafax, surse judiciare.

Aceleaşi surse informează că procesul are termen, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, data de 10 decembrie.

Instanţa supremă a schimbat, prin tragere la sorţi, membrii completelor de cinci judecători pentru 2018 după ce CCR a decis că există conflict juridic constituţional între Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parlament.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au decis, în luna iunie, menţinerea pedepsei de 4 ani de închisoare cu executare în dosarul în care era acuzată de favorizarea făptuitorului, în care era cercetat şi Adriean Videanu. Fostul ministru al Economiei a fost achitat de către judecători. Decizia magistraţilor instanţei supreme este definitivă.