Mai mulți deputați au formulat o cerere de modificare a legii privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii ANAF și completarea unor acte normative. CCR a admis că legea privind reorganizarea ANAF este neconstituțională.

Următorul pas este ca această lege să se întoarcă în Parlament pentru a fi pusă în acord cu decizia Curții.

„Adoptarea unei inițiative legislative cu impact bugetar în lipsa unui punct de vedere al Guvernului și, pe cale de consecință, fără stabilirea sursei de finanțare, poate duce la imposibilitatea aplicării actului normativ din lipsă de fonduri bugetare”, susțin parlamentarii Opoziției în textul sesizării formulate la CCR.

Sesizarea privind reorganizarea ANAF a fost depusă pe 5 martie de 104 deputați de la PNL, USR, PMP şi a Pro România.

„Considerăm că ţine de domeniul evidenţei că reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală are implicaţii bugetare, în condiţiile în care, (…) potrivit art. II pct. 4, referitor la art. 10 alin. (2) din OUG nr. 74/2013, cele 8 direcţii generale regionale se vor diviza în 42 de direcţii ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti. (…) Considerăm că Legea (…), având ca obiect principal reorganizarea prin divizare a celor opt direcţii regionale ANAF, este neconstituţională în ansamblu, întrucât a fost adoptată fără stabilirea sursei financiare”, se mai precizează în sesizare.

„În procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorași reglementări în mai multe articole sau alineate din același act normativ (…)”, astfel:

„ – potrivit art. I pct. 1, referitor la art. 10 alin. (1) din OUG nr. 74/2013, „În subordinea Agenției se înființează direcțiile finanțelor publice județene, (…), instituții publice cu personalitate juridică”, soluție legislativă preluată și la art. I pct. 1, referitor la art. 10 alin. (7), care prevede că „Direcțiile finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, dobândesc personalitate juridică”;

– la art. I pct. 1, dispozițiile referitoare la art. 10 alin. (5) și la art. 10 alin. (8) au același obiect, ambele stabilind că personalul direcțiilor regionale ale finanțelor publice se preia de către direcțiile finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, în limita numărului de posturi aprobat”, potrivit sursei citate.

Te-ar putea interesa și: