Premierul Ludovic Orban a avut miercuri o primă reacție cu privire la decizia Curții Constituționale a României – CCR prin care proiectul de lege înaintat de PNL privind anularea pensiilor speciale a fost declarat neconstituțional.

”Prin decizia legată de neconstituționalitatea legii date de PNL, care a reglementat tăierea pensiilor speciale, CCR a arătat că nu vrea dreptate în sistemul de pensii.

Vrea un calcul privilegiat al pensiilor. Unele categorii au beneficiat de aceste lucruri.

”Chiar ei au pensii speciale”

Este necesar ca principiul fundamental care să stea la baza calculului pensiei să fie just, să fie cel al contributivității”, a declarat Ludovic Orban.

”Acest nou demers de a încerca să punem ordine în sistemul de pensii este zădărnicit de această Curte.

Sunt într-un conflict de interese. Chiar ei au pensii speciale. Noi vrem doar ca militarii să mai aibă pensii speciale.

CCR conține oameni care nici nu ar avea dreptul să judece astfel de sesizări – ei sunt beneficiari de pensii speciale și sunt ca atare în conflict de interese”, a acuzat Premierul.

”CCR îndeamnă la anarhie”

”PNL a susținut constant necesitatea principiului fundamental care să stea la baza pensiilor, și anume principiul contributivității.

În privința amenzilor, vom căuta o cale legală prin care să putem să dăm amenzi și să îi protejăm pe cetățenii care respectă legea de cei care o încalcă.

Această decizie a CCR este un îndemn la anarhie, o încurajare la nerespectarea legii.

Vom analiza noul context creat de deciziile CCR și vom găsi cele mai bune soluții pentru a limita răspândirea coronavirusului”, a mai spus Premierul Orban, în contextul în care Curtea Constituțională a declarat ca fiind în afara Constituției amenzile date în timpul perioadei de urgență.