Ludovic orban se ține de cuvânt. În prima ședință a noului Executiv premierul spunea că vrea să facă febră la câte demiteri urmează să semneze. Ei bine, se ține de cuvânt. Sunt deja zeci de oameni dați afară. Astăzi a venit rândul unui alt greu să fie decapitat.

Ludovic Orban a anunțat demiterea președintelui Casei de Pensii. „Dosarele de la Casa de Pensii sunt întârziate. Cu siguranță vom decide înlocuirea președintelui Casei de Pensii. Mai ales în procesul de modernizare a Casei de Pensii. Este complet neadaptată secolului 21 și e necesară o fluidizare a procedurilor, este necesară o fluidizare și o creștere a calității serviciului către pensionari”, a precizat premierul României, Ludovic Orban, într-o conferință de presă.

Ioan-Petru Căprariu a fost numit de premierul Viorica Dăncilă în funcţia de preşedinte al Casei Naţionale de Pensii Publice în aprilie 2019. Anterior, el fusese președintele Casei Județene de Pensii Timiș timp de aproximativ 30 de ani. Ioan-Petru Căprariu și-a luat recent concediu medical. „Probabil știa că urmează să fie schimbat și din cauza asta a intrat în concediul medical”, a mai subliniat zilele trecute preşedintele PNL.

Te-ar putea interesa și: