Ar fi încurajator dacă am crede că în cazul în care Rusia ar interveni militar în Belarus – așa cum a făcut-o în Ucraina și în Georgia – UE, SUA și NATO ar pune, în sfârșit, punctul pe i.

Lui Vladimir Putin i s-ar spune cu fermitate: „Nu din nou! Destul cu agresiunea fățișă, cu operațiunile sub acoperire, cu «omuleții verzi», cu atacurile informatice, cu amestecul în alegeri și cu asasinatele. Dacă vrei într-adevăr un Război Rece cu Occidentul, atunci noi suntem gata – și, ca și ultima dată, Rusia va pierde”.

Încurajator, dar nerealist. După cum demonstra și riposta Uniunii Europene de săptămâna trecută la revolta populară din Belarus, prima grijă a liderilor Europei este să evite un antagonism cu președintele Rusiei, scrie Simon Tisdall, în The Guardian.

E adevărat, ei i-au spus lui Putin să nu se amestece. Dar, pe de altă parte, au promis să nu se amestece nici ei. „UE își exprimă solidaritatea cu poporul din Belarus”, au spus ei. Solidaritatea s-a dovedit că înseamnă câteva sancțiuni și un sprijin față de „un dialog național”, deja respins de regim.

Pentru curajoșii protestatari din Minsk care încearcă să pună capăt dictaturii, cu siguranță că precauțiile Europei s-au dovedit o mare dezamăgire. S-a spus deseori că belarușii sunt mulțumiți să fie legați de Rusia. Acest aspect merită privit mai îndeaproape.

Un sondaj din 2019 arăta cu 89% dintre respondenți au o părere pozitivă sau neutră față de UE. Nivelul de încredere e ridicat. Alegerile furate din această lună nu au însemnat un vot pentru aderarea la Europa, ci un vot în sprijinul principiilor Europei.

Lăsând la o parte presiunile europene, Putin are motive întemeiate să dea înapoi, nu în ultimul rând din cauza unor calcule, acum pare-se justificate, potrivit cărora un Aleksandr Lukașenko mai slăbit, dar mai maleabil ar putea rămâne președinte.

Previziunile potrivit cărora „puterea poporului” din Belarus ar putea inspira niște revolte asemănătoare înaintea alegerilor regionale din Rusia, programate luna viitoare, par și ele exagerate. Totul începe să pară drept o nouă victorie a Kremlinului și o altă înfrângere a forțelor în sprijinul reformelor democratice.

Poate că, într-o zi, se vor încheia socotelile și cu Putin. Dar nu încă. Europei îi e teamă de el, Donald Trump îl protejează, iar China se împrietenește cu el. Senzația sa potrivit căreia el s-ar afla deasupra legii este puternică.

Fără să fie o coincidență, otrăvirea unei importante personalități a opoziției din Rusia, Aleksei Navalnîi, care efectua un turneu prin Siberia, a fost o crimă oribilă, dar familiară. Cine se poate îndoi de identitatea vinovatului? Mesajul Kremlinului – pentru consum intern și extern – este mortal și fără compromisuri, arată sursa citată.

Zădărnicirea revoluției din Belarus, dacă se va întâmpla, survine într-un moment de rău augur pentru bătălia tot mai acerbă care se poartă în lume întru apărarea drepturilor democratice.

De o parte, forțele vădit reacționare – autocrați, naționaliști autoritari, populiștii și rasiștii care seamănă dezbinare, violență și teamă. În tabăra adversă, liberalii și progresiștii care aderă la libertățile și principiile universale bazate pe drepturile omului.

În privința obstrucționării justiției, a sabotării votului prin poștă, a nepotismului și a „știrilor false”, Trump este principalul dușman al democrației.

Această luptă la nivel mondial a început de pe la sfârșitul anilor ’90. Ea a aruncat în aer mitul despre „sfârșitul istoriei” și despre triumful Occidentului. Și se poartă peste tot.

„Ceea ce vom face în următoarele 76 de zile va avea repercusiuni asupra generațiilor viitoare”, a avertizat Barack Obama săptămâna trecută, când democrații și-au strâns rândurile în vederea alegerilor din SUA. El vorbea despre amenințările la adresa democrației americane. De fapt, amenințarea este generală și, de prea multe ori, bătălia este pierdută.

Uitați-vă numai în jur. În Hong Kong, noua lege a securității sugrumă rapid ce a mai rămas deschis în timp ce Marea Britanie și aliații săi se învârtesc prin jur fără nicio putere. Intimidările și cenzura s-au întins ca fulgerul.

În Thailanda, protestele pro-democrație împotriva juntei ajunse la guvernare sub generalul-marionetă Prayuth Chan-ocha au culminat săptămâna trecută cu arestarea militanților sub niște false acuzații.

În Libanul zguduit de explozia devastatoare din Beirut, speranțele revenirii la vechea ordine politică par și ele să se scufunde într-o mare a foametei și a sărăciei în timp ce aceleași elite care au dus țara la dezastru se luptă acum pentru putere.

În Mali, o țară lăudată pe vremuri pentru promovarea unei democrații africane moderne, o lovitură militară de stat nu a mai luat în seamă opiniile populației, l-a înlăturat pe președintele ales și a promis noi alegeri, dar numai dacă și când rebelii vor socoti că e timpul potrivit.

Toate aceste cazuri disparate au ceva comun: felul în care cei mai influenți lideri ai lumii distorsionează, ignoră sau resping de-a dreptul așa-zisul consens democratic de după anul 1989.

În China, Xi Jinping a creat o președinție imperială, reducându-i la tăcere pe critici. Săptămâna trecută, sincerul Cai Xia, fost profesor la un colegiu al Partidului Comunist, a fost o excepție lăudabilă.

Ca și în Rusia, în Brazilia, Egipt și Turcia, dictatorii aleși asigură democrației o proastă reputație. În India, Narendra Modi ridică un nou regim intolerant.

Și totuși, în Statele Unite se resimte cel mai bine această șubrezire a democrației. Săptămâna trecută, o anchetă a ambelor partide din Senat a confirmat unele constatări din raportul Mueller: campania lui Trump a colaborat cu oficiali ruși pentru a influența alegerile din 2016.

De fapt, Senatul a condamnat și mai dur concluzia, afirmând că Trump a mințit atunci când a spus că nu știa că Rusia subtilizase mesajele e-mail ale Partidului Democrat, publicate ulterior pe WikiLeaks.

S-o spunem clar: se pune problema unui comportament care ține de delincvență, comportament pentru care s-ar putea ca, într-o zi, Trump să fie amenințat cu închisoarea.

El a fost complice la „un complot împotriva democrației americane”, după cum tuna New York Times. Obama a spus că, „Trump va sfâșia democrația în bucăți dacă asta l-ar face să câștige”. Ei nu exagerează. Fie că este vorba de obstrucționarea justiției, de jocul din Ucraina, de sabotarea votului prin poștă, de nepotism, de abuz de putere, de minciuni zilnice sau de „știri false”, Trump este principalul dușman al democrației.

Este un trist exemplu pe care acest nedemn moștenitor al „arsenalului democrației” lăsat de Roosevelt îl oferă întregii lumi. Nu e de mirare că dictatorii, autocrații și autoritarii cred că vor câștiga.

Această contagioasă plagă a lipsei de orice răspundere, a aroganței și a diktatului infectează și Marea Britanie a lui Boris Johnson și Dominic Cumminges, și nici Europa nu e imună. Belarus este numai ultimul eșec al idealului democratic.

Dacă Trump câștigă din nou, toți ceilalți „băieți răi” vor câștiga și ei.