Ce presupun măsurile asigurătorii şi în ce situaţii se pot institui?
Măsurile asiguratorii presupun indisponibilizarea pe parcursul procesului penal a bunurilor mobile sau imobile aparţinând suspectului/inculpatului, părţii responsabile civilmente şi, în unele situaţii, chiar şi altor persoane care nu au calitatea de părţi în procesul penal. Indisponibilizarea poate afecta şi sumele de bani datorate suspectului/inculpatului sau părţii responsabile civilmente, de către un terţ ori de către cel păgubit, în mâinile acestora din urmă. Legislaţia procesual penală reglementează două tipuri de măsuri asiguratorii: sechestrul şi poprirea.
Scopul instituirii acestor măsuri, aşa cum este prevăzut de către legiuitor, desemnează totodată şi cazurile în care măsurile asiguratorii pot fi dispuse: pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.
În ceea ce priveşte întinderea măsurilor asiguratorii, noua reglementare nu a trasat limitele necesare respectării dreptului de proprietate şi a prezumţiei de nevinovăţie.
Repararea prejudiciului prin instituirea de măsuri asigurătorii – sechestrul şi poprirea
Legea procesual penală prevede faptul că, în ipoteza în care măsurile asiguratorii sunt instituite în vederea reparării prejudiciului produs prin infracţiune, vor fi dispuse până la concurenţa valorii probabile a acestuia, organele judiciare fiind obligate a evalua bunurile sechestrate. De cele mai multe ori însă, valoarea bunurilor indisponibilizate depăşeşte considerabil valoarea estimată a pagubei. Astfel, persoana interesată este pusă în situaţia de a efectua pe speze proprii evaluarea bunurilor sechestrate, fără garanţia că organele judiciare vor ţine cont de respectivele constatări şi că vor ridica sechestrul instituit peste limitele legale.
Totodată, în cele mai multe cazuri, se optează în favoarea instituirii popririi conturilor, o procedură mai facilă decât cea a sechestrului, pentru care nu este necesară nicio evaluare. Efectele instituirii popririi sunt însă mult mai ample şi mai rapide decât ale unui sechestru, în cazul unei persoane juridice blocarea contului curent al acesteia sau imposibilitatea chiar şi temporară a efectuării plăţilor către furnizorii săi putând conduce la paralizarea întregii activităţi.
În ipoteza în care persoana juridică sau angajatul acesteia, care atrage calitatea de parte responsabilă civilmente a persoanei juridice, face parte dintr-un grup infracţional organizat, consecinţele instituirii măsurilor asiguratorii pot fi mult mai grave cu privire la patrimoniul acesteia. Astfel, este avut în vedere întregul circuit infracţional, care poate include numeroase alte societăţi comerciale, bunurile societăţii juridice fiind indisponibilizate în limita unui cuantum calculat global, fără a fi întotdeauna raportat la valoarea propriilor operaţiuni economice.
Totodată, în cele mai multe situaţii, vor fi menţinute măsurile asiguratorii instituite asupra bunurilor tuturor suspecţilor/inculpaţilor ori părţii responsabile civilmente din dosar chiar dacă prin indisponibilizarea bunurilor unui singure persoane s-a acoperit deja valoarea estimată a pagubei. În acest caz, vor fi necesare eforturi susţinute în vederea obţinerii revocării măsurii asiguratorii instituite cu privire la bunurile a căror valoare excedează cuantumul prejudiciului estimat din dosar.
Este adevărat că legea prevede o solidaritate între persoanele care au săvârşit fapta prejudiciabilă, însă trebuie observate şi regulile privind repararea prejudiciului, aplicabile laturii civile a dosarului penal. În condiţiile în care art. 1.383 din Noul Cod Civil prevede faptul că sarcina reparaţiei pagubei se împarte proporţional în măsura în care fiecare a participat la cauzarea prejudiciului, apare ca excesivă tendinţa organelor judiciare de a institui măsuri asiguratorii în limita valorică a prejudiciului total din dosar, fără a particulariza în funcţie de contribuţia fiecărei persoane în parte.
Ce e de făcut?
În acest context, având în vedere repercusiunile practice pe care sechestrul sau poprirea le implică, ar fi fost de preferat ca legiuitorul să intervină şi să condiţioneze instituirea măsurilor asiguratorii de existenţa unor indicii privind ori vinovăţia persoanei juridice ori îndeplinirea condiţiilor atragerii răspunderii civile delictuale a acesteia.
Ar fi de dorit ca noile dispoziţii (art. 249-254 din Noul Cod Penal) potrivit cărora contestaţiile împotriva ordonanţei procurorului prin care s-au instituit măsurile asiguratorii se vor soluţiona de către judecătorul de drepturi şi libertăţi să fie suficiente pentru a garanta faptul că luarea măsurilor va fi dispusă pe deplin justificat.
Ca o ultimă observaţie, nu putem să nu remarcăm faptul că, deşi organele judiciare manifestă o generozitate crescendo în ceea ce priveşte instituirea măsurilor asiguratorii, legiuitorul a ales să stabilească un termen de numai 3 zile pentru formularea contestaţiei împotriva măsurii sau modului de aducere la îndeplinire a acesteia.
Ferească Sfântu’ să se rătăcească ordonanţa procurorului prin departamentele companiei!
Ana POPESCU, Avocat de drept penal
în cadrul Ţuca Zbârcea & Asociaţii
