Din 2014, România trebuie să permită și persoanelor fizice străine să cumpere terenuri în România, fapt care reaprinde spaima că vor veni străinii să ne lase fără pământ.

De fapt, spaima asta este fără obiect. Iată de ce:

Oricare cetățean străin, din UE sau nu, poate cumpăra chiar și acum teren în România. Singura condiție este să o facă prin intermediul unei firme înmatriculate aici. Așa se face că străinii au cumpărat deja 700.000 de mii de hectare, adică peste o zecime din suprafața arabilă a țării. Presupusa interdicție nu i-a împiedicat pe un arab (Jihad El Khalil – 35.000 ha) sau pe un austriac (Andreas von Bardeau – 26.000 ha) să ajungă în top 5 latifundiari români. Alte trei firme cu capital străin se găsesc în top 10. "Interdicția" nu i-a împiedicat pe italieni să își facă exploatații de cereale mici dar multe în Banat, ridicând prețul hectarului de la câteva sute la câteva mii de euro (cum de altfel nu i-a împiedicat pe turci sau chiar pe germani să ia suprafețe mari în arendă la prețuri mai decente decât cele practicate de fostele "asociații" stopând astfel bătaia de joc la care erau supuși proprietarii).

Chiar și după presupusa liberalizare, proprietarii menționați vor continua să cumpere terenuri agricole prin intermediul firmelor, nu "pe persoană fizică", pentru că firmele au un statut mult mai bun – își pot deduce TVA și cheltuielile. Ele datorează doar impozit pe profit (asta dacă există profit) și nu pe întregul venit, ca un fermier individual. Ba chiar marii proprietari de terenuri – și români și străini – au interesul ca lucrurile să rămână exact așa cum sunt acum. În felul acesta vor continua să cumpere sau să ia în arendă terenuri la prețuri foarte mici.

Ce se va schimba totuși după liberalizare? Singurii care ar putea fi atrași de perspectiva de-a cumpăra teren în românia "pe persoană fizică" sunt fermierii mici, care ar fi tentați să se stabilească aici cu familiile lor pentru a face agricultură pe suprafețe mici și mijlocii – legume, fructe, zootehnie etc. Mai exact, segmentul pentru care înființarea unei firme înseamnă prea multe costuri și prea multă bătaie de cap. Are România motive să se sperie de această categorie? Să vedem!

Continuarea, pe agrointel.ro