În ultima perioadă au apărut tot mai mulți oponenți ai proiectului, în detrimentul marilor beneficiari care sunt Germania Austria și Olanda. Interesant în toată această dezbatere extrem de intensă și cu o miză foarte importantă pentru România este un alt aspect. Cum este tratat subiectul NordStream 2 în presa de la noi? La o privire atentă, s-a sesizat că pentru anumite publicații, precum Hotnews, G4media, Digi24 sau Realitatea TV, subiectul este aproape inexistent. Întrebarea care s-a ridicat este de ce, în condițiile în care acest subiect care este de interes maxim pentru toți românii, tema NordStream2 nu este tratată pe larg de publicațiile amintite.

O poziție exprimată recent de europarlamentarul Renate Weber vine și încearcă să facă lumină asupra mizei pe care o reprezintă gazoductul aflat în discuție. „Aşadar, Germania insistă cu Nordstream 2, gazoductul submarin care ar aduce gazul rusesc în Europa, principalii beneficiari fiind Germania, Olanda, Austria. Subiecul a împărţit Uniunea Europeană în două! Fostele ţări comuniste din centru, din est şi cele baltice fiind categoric împotrivă, pentru că au beneficiat din plin,  prea multe decenii, de… generozitatea ruşilor. Lor li se alătura câteva state nordice, de asemenea mult prea sătule de bunătatea Kremlinului şi, mai nou, Franţa. Evident, Statele Unite sunt furioase, poziţia Germaniei lovind în interesele SUA şi direct (reducând influenţa gazului lichefiat american), dar şi indirect, prin influenţa pe care Rusia ar căpăta-o în UE. România, deţinătoare preşedinţiei Consiliului în prezent, spune un NU categoric proiectului Nordstream 2. Și pe bună dreptate! Avem un parteneriat strategic cu Statele Unite, nu cu Rusia!”, scrie Weber. De altfel, trebuie amintit că Angela Merkel, cancelarul german şi susţinătoarea cea mai vocală a gazoductului Nordstream 2, a purtat o conversaţie telefonică cu premierul României, Viorică Dăncilă. Timp de jumătate de oră, Angela Merkel a insistat că România să amâne discuţiile despre gazoductul ruso-german, un proiecte de importantă strategică uriasă.

Gigantul rus Gazprom încearcă să construiască, împreună cu firmele europene, o conductă de 1.200 de kilometri care să transporte gazul natural din Rusia spre Germania prin Marea Baltică, ocolind Polonia, Ucraina şi tările baltice. Fostele ţări comuniste din centru, din est şi cele baltice fiind categoric împotrivă. Statele aliate României în această problemă consideră că o astfel de conductă va creşte dependenţa UE de gazele ruseşti. Renate Weber a explicat clar că Germania insistă cu Nordstream 2, gazoductul submarin care ar aduce gazul rusesc în Europa, principalii beneficiari fiind Germania, Olanda, Austria. Țările la face referire europarlamentarul Weber, respectiv Olanda, Germania și Austria sunt fix aceleași care și-au declarat susținerea pentru Laura Codruța Kovesi în subiectul legat de candidatura sa la funcția de procuror șef european. 

 

Or publicațiile românești amintite mai sus, care au tratat subiectul NordStream 2 superficial sau aproape nu l-au tratat deloc, sunt cunoscute ca fiind și ele mari susținătoare ale fostei șefe a DNA. Motiv pentru care este foarte posibil ca acestea să nu își dorească deschiderea unei discuții sensibile pe marginea NordStream 2 tocmai pentru a nu leza interesele Laurei Codruța Kovesi și a nu fi nevoite să lovească în cele trei state care și-au declarat susținerea pentru fosta șefă a DNA. 

Toate cele trei țări au proiecte foarte profitabile în România, unele dintre acestea fiind extrem de controversate și pentru care chiar s-a cerut intervenția procurorilor. Doar că, se pare, Laura Codruța Kovesi a cam închis ochii, iar acum este posibil să fie recompensată sau să-i fie cumva cumpărată tăcerea, conform mai multor formatori de opinie din mediul online.