Se observă cu ochiul liber. Reprezentații USR, în frunte cu Dan Barna, negociază de zor, încă înainte de fuziunea cu PLUS, poziții cheie într-un viitor Guvern. Cum ar fi de pildă portofoliul Justiției. Ce se pune la cale? Primul pas pentru a da un răspuns este să știm cu cine negociază liderul acestui partid.

E clar că Dan Barna nu are de gând nici în ruptul capului să facă vreun Guvern cu „ciuma roșie”. Cel puțin în acest moment istoric. Este la fel de clar că USR nu dispune și nu va dispune de numărul necesar de voturi pentru a se afla la cârma unei noi majorități. Nici acum, nici după alegerile locale sau parlamentare. Prin urmare, singura persoană cu care ar putea negocia și pe care ar putea pune presiune în sensul participării la un nou Guvern este președintele Klaus Iohannis. Nu poate să se târguiască cu Ludovic Orban. Pe care îl atacă vehement și la tot pasul. Și de ce ar negoia Dan Barna tocmai acum cu Klaus Iohannis?

Liderul USR a ajuns la concluzia că Guvernul Orban doi și jumătate e pe ducă. A simțit încotro bate vântul în Parlamentul României. Este informat că, mobilizându-și forțele, PSD, împreună cu Pro România și ALDE, posibil și cu sprijinul UDMR vor asigura succesul moțiunii de cenzură. Și că, după moțiunea de cenzură, se deschide perspectiva formării unui nou Guvern.

Dar mai știe ceva extrem de important Dan Barna. Și tocmai de aceea se grăbește să-și arate mușchii în fața lui Klaus Iohannis și să-i facă oferte indirecte, atacând câțiva actuali miniștri. El mai știe că, după succesul moțiunii de cenzură, Klaus Iohannis nu va fi deloc dispus să ofere pe tavă guvernarea „ciumei roșii”. Și nici nu se arată amator pentru o formulă de guvern de uniune națională. Prin urmare, dacă va avea posibilitatea, se va spăla pe mâini de Ludovic Orban, va da și semnalul decapitării acestuia la partid și va încerca o nouă formulă de guvern minoritar, PNL-USR-PMP. Ei bine, în acest guvern minoritar fără Orban va fi loc, sugerează destul de explicit Dan Barna, și pentru câțiva reprezentanți USR.

Dar Dan Barna nu a aterizat în politică din neant. Și nu este menținut la vârf de unde telurice. El este reprezentantul ales al statului subteran. Acesta l-a propulsat și îi acordă susținere. De acolo este pompat Dan Barna cu informații, care îl împing la o negociere. Și în plus el mai este susținut și de multinaționale. De capitalul străin. Multinaționalele și capitalul străin au mai multă încredere în Dan Barna decât în alunecosul Ludovic Orban. El trăiește deci cu convingerea că planetele s-au aliniat în favoarea USR. Iar această convingere, pe care o împărtășește și Dacian Cioloș, a stat în spatele fuziunii USR cu PLUS. O fuziune necesară la timpul potrivit.