Firmele de asigurare din România se află în acest început de an între ciocan și nicovală. Schimbările aduse de legea RCA în sensul libertăților pe care unitățile service le primesc sunt de așteptat să se vadă și în creșterea daualității, ceea ce ar justifica și o creștere de tarife însă, scăderile din zona vânzărilor s-ar putea să determine asigurătorii să amâne scumpirile.

Este una dintre opiniile exprimate de specialiștii cu care a discutat Capital, după apariția noilor tarife de referință pentru RCA, calculate de Deloitte. Cert este, deocamdată, doar că reperele ASF au urcat pe medie cu 10-11%, existând însă și segmente de asigurați unde creșterea tarifului de referință ajunge și la 40%.

  • Dacă pentru un tânăr de sub 30 de ani care conduce un automobil cu capacitate cilindrică de 1,2 litri referință era de 838 de lei, iar acum ea ajunge la 921 de lei.
  • Prețul mediu pentru un șofer de 40 de ani la volanul unui autombil cu capacitate de 1,6 litri a crescut și el de la 670 de lei la 712 lei.
  • Cea mai mare creștere este de observat la autocare și autobuze (vehicule pentru transport persoane cu peste 40 de locuri) acolo unde tariful urcă de la puțin peste 5.600 de lei la 7.600 de lei, adică cu peste 30%.

Ce este tariful de referință și de ce este util pentru șoferi

Tariful de referință a fost gândit ca o valoare strict orientativă în funcție de care clientul de RCA să își dea seama dacă oferta făcută de firma de asigurare este sub media pieței sau deasupra ei.

La calculul tarifului de referință, Deloitte a utilizat datele furnizate chiar de firmele de asigurare privind vânzările, daunele, cheltuielile administrative și alți parametrii esențiali.

În ciuda naturii sale orientative, însă, ASF are posibilitatea de a utiliza tarifele de referință atunci când firmele de asigurare tind să sară calul fie că este vorba despre majorări nejustificate de daunalitate fie când, dimpotrivă, anunță tarife cu mult sub media pieței.

Mai mult, noua lege RCA a introdus termenul de asigurat cu risc ridicat. Aceasta înseamnă că dacă un asigurat nu reușește să obțină o ofertă mai mică sau egală cu tariful de referință plus 36%, el poate apela la Biroul Asigurătorilor Auto (BAAR) pentru a fi repartizat unei firme la tariful mediu de pe segmentul său.

 

Până acum nu a existat nici un asigurat cu risc ridicat, însă, dacă analizăm, de exemplu, evoluția de pe segmentul autobuzelor și camioanelor, putem trage concluzia că astfel de clienți ar fi putut exista.

„Eu cred că în cazul transportului de persoane cu vehicule cu peste 40 de locuri cel de acum este prețul corect. Primul tarif de referință a fost ținut, nu știu din ce motive, poate dintr-o eroare tehnică, poate din teama față de proteste, la un nivel mai mic decât ar fi fost cazul. (…) Creșterea pe tariful de referință este apropiată de 36%, iar acest lucru nu putea să fie justificat de modificări atât de importante în daunalitate, pentru că nu a trecut nici măcar un an de la anunțarea primelor referințe”, explică un specialist din zona brokerajului.

Cum explică sepcialiștii ASF creșterea tarifelor

Pe de altă parte, Capital a discutat și cu mai mulți specialiști din ASF care, fără să exprime neapărat poziția instituției, ne-au explicat de unde vine creșterea de tarif. De exemplu, arată unul dintre cei mai importani specialiști ai ASF din zona asigurărilor, în cazul autobuzelor și autocarelor este vorba despre o modificare de natură tehnică, ce ține de numărul relativ mic de daune provocate de aceste vehicule. Este vorba de sub 65.000 de daune anual. Acest număr mic în comparație cu alte segmente permite schimbări rapide și radicale în structura daunelor, motiv pentru care și tarifele medii sunt mai dinamice decât în alte cazuri.

Pe de altă parte, spune un alt specialist, tarifele au crescut și din cauza schimbării sistemului bonus-malus, în funcție de care șoferii beneficiază de reduceri la RCA sau, după caz, de scumpiri, atunci când sunt șoferi cu daune la activ.

“Am analizat împreună cu colegii evoluția tarifului de referință despre care trebuie spus că este calculat în baza datelor furnizate de firmele de asigurare. Ar fi câteva motive ale creșterilor, însă cel mai important cred că este unul de natură. Pentru a compensa reducerile care vor fi acordate ca urmare a aplicării sistemului bonus-malus, s-a aplicat încărcarea bonus-malus. Mai clar, noua legislație spune că reducerile pentru șoferii fără daune vor fi mai mari decât până acum. Prin urmare, am considerat că tariful de referință va trebui să compenseze viitoarele reduceri. Numai de aici avem o creștere de 8% a tarifului, din totalul celor 10-11 procente, cât a crescut pe medie”, spune sursa citată.

 

Ce se va întâmpla în viitor cu prețurile

Pe de altă parte, o bună parte a pieței, mai ales din zona brokerajului, consideră că anul 2018 nu va veni, cel puțin în prima parte, cu creșteri semnificative de prețuri. Motivul pentru care tarifele fie vor stagna, fie vor scădea este că firmele trebuie să își îndeplinească țintele de vânzări, iar pe RCA, deocamdată, sunt majoritatea mult sub nivelul de anul trecut.

Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare estimează că de luna aceasta va exista, la nivel de piață, o scădere generală a tarifelor polițelor de asigurări RCA, în special pentru șoferii disciplinați în trafic, însă vor exista creșteri pentru cei care produc multe daune. „Deja asigurătorii au trimis către ASF propunerea de tarifare. Din luna martie 2018, se vor aplica noile tarife avizate de către asigurători, cărora li s-a permis să facă o segmentare a clienților cu frecvență redusă a daunelor provocate la RCA”, spune Viorel Vasile, președintele PRBAR.

De partea cealaltă și vicepreședintele ASF pentru sectorul asigurărilor, Cornel Coca Constantinescu, este de părere că mai mulți jucători vor apăsa mai puternic pe pedala RCA.

“Asigurătorii trimit noi strategii de business care indică apetența către risc și competitivitate… Sunt cel puțin 5-6 firme care arată că vor să joace puternic în piața RCA. La ele trebuie să ne raportăm atunci când vorbim despre concentrare pe acest segment și nu la numărul total de societăți care au licență pentru RCA”, a declarat Constantinescu.

Vicepreședintele ASF a subliniat că, în primele nouă luni ale anului trecut, rata combinată a daunei (indicator calculat ca raport între primele brute subscrise de firmele de asigurare și totalul cheltuielilor cu daunele și administrative) a fost semnificativ sub 100%, ceea ce arată că activitatea asigurătorilor a fost una profitabilă.

Constantinescu a arătat că, în opinia sa, acest indicator s-a menținut la un nivel bun și pe ansamblul anului 2017, având în vedere că în ultimele trei luni ale anului trecut nu au fost evenimente care să schimbe trendul.