PSD a mizat foarte mult pe impactul electoral al măririi pensiilor şi salariilor, însă se pare că nu a fost un pariu câştigător pentru social-democraţi. Acest lucru începe să fie recunoscut chiar şi din interiorul partidului.

Astfel, un primar social-democrat din judeţul Timiş a declarat, la organizaţia PSD Timiş, că partidul şi-a închipuit că “toată lumea va sta slugă în faţa noastră”, însă realitatea a fost cu totul alta. Generaţiile de pensionari de acum nu mai pot fi manipulaţi de către baronii locali, a declarat Sabin Bociu, primarul comunei Jebel, spre uluirea celor prezenţi.

Pensionarii nu mai pot fi manipulați

“Am crezut atunci că dacă dăm niște bani pentru mărirea pensiilor și a salariilor, toată lumea va sta slugă în fața noastră. Nu este așa!

Însăși generațiile de pensionari nu mai sunt cele de acum 30 de ani, sunt pensionari tineri, care la Revoluție aveau 30-35 de ani. Nu mai pot fi manipulați de către baronii locali îndeosebi din zonele mai defavorizate, mai sărace”, a declarat primarul Sabin Bociu, potrivit di24.ro.