Miercuri, 7 septembrie, a fost o zi de hotar pentru euro și pentru Uniunea Europeană. Curtea Constituțională a decis asupra legalității susținerii financiare a statelor în criză, iar un vot împotrivă ar fi însemnat sfârșitul monedei euro. Legiuitorii germani au considerat însă legală contribuția Germaniei la salvarea Greciei, participație în valoare de 170 miliarde euro. Judecătorii au decis totuși ca, pe viitor, Comisia de buget a Parlamentului să aprobe măsurile de acest gen înainte de a fi adoptate de Guvern.

„Moneda euro este garantul unei Europe unite. Dacă euro se prăbușește, Europa se prăbușește și ea“, a declarat Angela Merkel, concelarul german. Iar euro depinde de susținerea Germaniei, în caz contrar fiind în imposibilitate de a se menține sustenabilă.

Ce spune Angela Merkel este altceva. „Cred că această criză nu poate fi combătută cu atitudinea de până acum. Avem nevoie de o regândire fundamentală“, a declarat cancelarul în Parlamentul de la Berlin, adăugând că „problema datoriilor excesive acumulate în decenii nu poate fi rezolvată dintr-o lovitură, cu remedii precum obligațiuni ale zonei euro sau restructurări ale datoriilor, care vor face ca totul să fie bine. Nu, acesta va fi un drum lung și greu, dar bun pentru viitorul Europei.“

Grecia ar trebui să părăsească zona euro

Criza care a debutat în forță pe 15 septembrie 2008 cu falimentul Lehman Brothers ar fi trebuit să se încheie după salvarea băncilor aflate în pragul falimentului, iar economiile ar fi trebuit să își revină după programele de susținere care au însumat sute de miliarde de dolari. Din păcate, am intrat în criza datoriilor suverane și a șomajului, cu pericolul de a reintra în recesiune. 

„Actuala criză are potențialul de a fi mai rea decât cea cauzată de prăbușirea Lehman Brothers“, spune miliardarul american George Soroş, care arată că problema datoriilor din Europa a fost exacerbată de lipsa unei autorități care să o gestioneze. Absența unei autorități centrale se simte mai mult în zona datoriilor suverane, deși Soroş vorbește de o criză bancară. Uniunea monetară include 17 centre financiare, fiecare stat având propria sa viziune și politică.

Discuțiile despre viitorul Uniunii ajung invariabil la o modificare substanțială a acestui mod de lucru, care implică și pierderea suveranității de către statele cu probleme. Fapt greu de digerat, dar inevitabil pentru cazul în care se dorește menținerea în viață a monedei euro și a Uniunii. Desigur, aici va fi vorba și de o politică externă comună a UE, și de un Parlament European cu puteri crescute, dar pierderea deciziilor din zona de finanțe atârnă cel mai greu.

Însă soluția de salvare s-ar putea să nu includă toate statele care sunt acum în zona euro sau aspiră la statutul de membru. Un afacerist german de top, Hans-Olaf Henkel, a scris în Financial Times că o uniune monetară ar trebui formată doar din Germania, Austria, Finlanda și Olanda pentru a fi sustenabilă. Iar discuția se învârte acum în jurul cui trebuie să iasă din zona euro, principalul candidat fiind Grecia. La care s-ar putea adăuga inclusiv Italia, economie cu probleme destul de mari.

Iar premierul Olandei, Mark Rutte, a declarat că este nevoie de un „țar al bugetului“ european, care să poată decide cheltuielile și taxele și să poată spune inclusiv cine poate rămâne sau trebuie să plece din zona euro.
Deocamdată, Banca Centrală Europeană a păstrat dobânda de referință la 1,5%, cu intenția declarată de a ajuta economiile să rămână pe traiectoria pozitivă, iar băncile și statele cu probleme vor fi ajutate în caz de dificultăți financiare. În principal prin achiziționarea de obligațiuni, ceea ce înseamnă că BCE va „tipări“ bani. Grecia va intra, cel mai probabil, în insolvență (default), dar moneda euro va fi salvată.

Nici francul elvețian nu stă mai bine, acesta fiind depreciat de propria bancă centrală. Soluția aleasă de Banca Elveției are însă puține șanse de succes, deoarece va fi greu să controlezi piețele financiare internaționale. Doar americanii reușesc cu succes acest lucru, însă dolarul inundă la propriu piețele, pe când monede precum yenul japonez se chinuie să își piardă din valoare fără să reușească. Culmea este că o soluție pentru elvețieni ar fi chiar intrarea în zona euro, însă și-ar pierde, în acest caz, toate avantajele.

Scăderea dolarului este una dintre modalitățile prin care economia SUA a evitat o criză și mai mare și a exportat o bună parte a problemelor interne. SUA au intrat însă într-o altă gaură, cea a scăderii puterii de cumpărare a propriilor săi cetățeni, iar într-o economie în care consumul reprezintă circa 70% din PIB, ieșirea va fi foarte dificilă.

Încă un plan de la Obama

Două programe de Quantitative Easing și un Troubled Asset Relief Program au aruncat peste o mie de miliarde de dolari în economie (de fapt, în piețele financiare, de unde au luat ce drum au găsit, inclusiv active externe). Rezultatele au fost extrem de modeste, rata șomajului nu a scăzut (9,1%), iar economia este pe cale să reintre pe un trend de scădere.

Au învățat ceva oficialii americani? Am putea răspunde pozitiv dacă ne uităm la declarația lui Ben Bernanke, șeful Federal Reserve, care a anunțat, în urmă cu ceva mai mult de o săptămână, că va ține dobânda de intervenție jos, dar nu va mai tipări dolari prin programe speciale. Din păcate, săptămâna trecută, președintele Barack Obama a anunțat un nou program de susținere a creării de noi locuri de muncă, în valoare de 300 miliarde dolari. Bani care nu ar fi totuși creați, ci tăiați din cheltuieli (mai exact, din reduceri de taxe de muncă, ale perioadei de șomaj plătit și micșorări ale altor cheltuieli publice).

În fine, nu se știe dacă noul plan al lui Obama va fi lansat în această formă și nici dacă va fi sau nu adoptat. Ce se știe este că nici SUA nu vor mai putea continua prea mult în actuala situație. Într-un fel sau altul, autoritățile vor fi obligate să găsească soluții pentru susținerea reală a economiei.

În prima jumătate a anului, economia SUA a crescut cu doar 0,7%, nivel foarte periculos, deoarece este prea aproa­pe de recesiune. Estimările pentru restul anului indică o revenire ceva mai puternică, astfel încât la finele anului creșterea să fie de 2,3%. Întrebarea care se pune acum este dacă planul lui Obama va funcționa și dacă estimările economiștilor se vor realiza.

Nu se știe. Așa cum nu se știe în Europa care va fi deznodământul crizei, nu se știe nici în SUA. României nu îi rămâne decât să găsească modalități de creștere cât mai sustenabilă, cum ar fi atragerea fondurilor structurale. Dacă vom fi în stare.

Problema datoriilor excesive acumulate în decenii nu poate fi rezolvată dintr-o lovitură, cu remedii precum obligațiuni ale zonei euro sau restructurări ale datoriilor.

Angela Merkel, cancelarul Germaniei

TREI ANI DE LA PRĂBUŞIREA LEHMAN BROTHERS
Lehman Brothers au scăzut cu 45% pe 9 septembrie, după anunțul prin care banca coreeană de dezvoltare, care negocia o preluare a 50% din compania americană, s-a retras. O zi mai târziu, Lehman publica pierderi de 3,9 miliarde dolari în trimestrul anterior, iar Standard & Poor‘s avertiza că ar putea reduce ratingul băncii la A. Pe 11 septembrie, cotația Lehman se prăbușește cu încă 42%, iar o zi mai târziu managerii de pe Wall Street se întâlnesc pentru a găsi o cale de rezolvare a crizei.

Guvernul și Trezoreria declară că nu vor fi folosiți bani publici pentru sal­­­varea Lehman. Pe 13 septembrie, pro­ble­mele ating și alte instituții, precum AIG, aflată în criză de lichidități. În ziua ur­mă­toare, Bank of America abandonează discuțiile de preluare a Lehman Brothers și anunță că va cumpăra Merryl Lynch cu 50 de miliarde. Pe 15 septembrie, la mai puțin de o săptămână de la startul tăvălugului, Lehman îşi declară oficial falimentul, ac­ți­unile AIG se prăbușesc, iar regulatorii asigurătorilor permit AIG să acceseze 20 de miliarde de dolari pentru a stopa criza de lichidități. Criza care a urmat o știm cu toții și, din păcate, încă nu s-a încheiat.