Senatorul Daniel Zamfir, cunoscut opiniei publice ca inițiator și apărător fervent al așa-numitelor ”legi împotriva cămătăriei”, a anunțat joi că ți-a depus candidatura pentru funcția de Președinte al Autorității de Supraveghere Financiară – ASF.

Zamfir nu face un secret că mizează, pentru obținerea șefiei ASF, pe voturile PSD, al cărui membru a devenit între timp, în urma neînțelegerilor cu Călin Popescu-Tăriceanu, președintele ALDE, partidul în care a fost înscris senatorul anterior.

Problema este că în PSD mai există un nume de marcă, despre care se știe că ar dori șefia ASF – fostul ministru de Finanțe, Eugen Teodorovici.

”Nu a fost momentul în care să se decidă”

Capital a luat legătura cu senatorul Daniel Zamfir, pentru a-l întreba în ce măsură crede că va obține voturile colegilor din PSD, într-o eventuală competiție internă cu Eugen Teodorovici.

”În interiorul PSD nu a fost momentul în care să se decidă pe cine va susține partidul la conducerea ASF.

S-a solicitat de către CEx să se depună candidaturile, iar eu mi-am depus-o. Știu că s-a decis doar că parlamentarii vor avea prioritate.

Nu am niciun motiv să cred că PSD nu mă va susține”, a declarat Daniel Zamfir, în exclusivitate pentru Capital.

”Discuții, dar nu conflicte”

”Este de notorietate că domnul Teodorovici vrea să fie la conducerea ASF. Știu că el vrea, dar până acum nu și-a depus candidatura.

Nu știu care este motivul pentru care nu a făcut-o până acum și nu vreau să vorbesc în numele său.

Dacă va decide să candideze pentru șefia ASF, sunt convins că vor exista discuții în interiorul PSD, cu privire la persoana care va obține sprijinul partidului.

Discuții, dar conflicte nu cred că vor fi. Probabil se va tranșa totul printr-un vot”, a explicat senatorul Daniel Zamfir.