Premierul desemnat Viorica Dăncilă câștiga, ca europarlamentar, un salariu anual net de 78.174 de euro, potrivit declarației de avere. Așadar, salariul lunar net era de 6.515 euro.

Grilele de salarizare a demnitarilor, conform Legii salarizării unitare, indică pentru funcția de prim-ministru un salariu lunar brut de 15.950 lei. Introducând această cifră în aplicația calculator-salarii.ro, rezultă pentru anul 2018 un salariu lunar net de 9.330 lei, respectiv 2.002 euro.

Deci Viorica Dăncilă va încasa, ca premier, un salariu de peste trei ori mai mic decât avea ca europarlamentar.

Cine este premierul desemnat

Viorica Dăncilă (54 de ani) este propusă de PSD pentru postul de premier. Ea s-a născut în orașul Roșiori de Vede, Teleorman, are diplomă de licență la Institutul de Petrol și Gaze şi un masterat în Spațiul public european la Școala Națională de Studii Politice și Administrative.

 În perioada 1988-2009 a fost inginer OMV Petrom, iar din 1989 până 1997 a fost profesoară la  Liceul din Videle. În perioada 2008-2009 a fost consilier județean din partea PSD, Consiliul Județean Teleorman. Din 2009 este deputată în Parlamentul European. În anul 2015 a fost numită președinta Organizației Naționale de Femei a PSD. Este membră a PSD din 1996.

În cadrul instituțiilor EU acesta a fost lidera delegației deputaților europeni români în Grupul S&D, iar în 2017 a fost nominalizată pentru Europarlamentarul anului la categoria Drepturile femeii și egalitatea de gen şi la  categoria Cercetare și inovare.

Dăncilă a fost membră în perioada 2009-2014 în delegaţia pentru relaţiile cu ţările din Mashrek (Liban, Palestina, Iordan, Siria, Irak), iar în 2017 membră în Comisia pentru drepturile femeii și egalitatea de gen şi Comisia pentru agricultură și dezvoltare rurală.

Averea familiei Dăncilă

 

Împreună cu soțul – Cristinel, care lucrează tot la OMV Petrom, Viorica Dăncilă a reușit să strângă o avere semnificativă și să-și majoreze sumele din conturi mai ales de când a devenit europarlamentar.

Conform declarației de avere depuse în toamna anului 2008, cu aproape 10 ani în urmă, Viorica Dăncilă menționa soțul ei deține un teren intravilan în județul Brașov, dobândit în anul 2000, cu o suprafață de 544 metri pătrați.

Tot în acel an, Viorica Dăncilă menționa că soțul ei este titularul unui apartament în localitatea Videle (Teleorman) în suprafață de 100 metri pătrați, cumpărată în 1999, și a unei case de vacanță construită în Valea Râșnoavei, în suprafață de 140 de metri pătrați. În 2008, ea menționa că deține un autoturism Opel fabricat în același an.

În ceea ce privește veniturile încasate în anul precedent depunerii declarației de avere, adică în 2007, doamna Dăncilă menționa că a încasat o sumă de doar 24.000 de lei, ceea ce înseamnă un salariu de circa 2.000 de lei/lunar încasat pentru funcția de inginer de la OMV Petrom. Cristinel Dăncilă avea un venit de aproape 10 ori mai mare tot de la Petrom, acesta deținând funcția de manager, iar veniturile încasate menționate în sursa citată erau de 195.000 de lei.

În perioada de criză, familia Dăncilă s-a îmbogățit

Încă din primul an în care a devenit europarlamentar, Viorica Dăncilă a reușit să aibă și economii, astfel că în 2009 a deschis două conturi bancare, unul la BCR, iar celălalt la Raiffeisen Bank, unde, în anul menționat, avea o sumă cumulată de 35.000 de euro.

În declarația de avere depusă în vara anului trecut, Viorica Dăncilă menționa nu mai puțin de 10 conturi, depozite sau fonduri de investiții, în care a acumulat o sumă de 68.182 euro, 183.851 lei și 17.000 de dolari, echivalentul unei sume totale de peste 123.500 de euro.

În declarația de avere depusă în vara anului trecut, Viorica Dăncilă menționa la capitolul venituri o sumă de 78.174 de euro – indemnizație primită pentru funcția de deputat european. În ceea ce privește venitul încasat de la OMV Petrom de soț, doamna Dăncilă a scris suma de 436.162 de lei, ceea ce înseamnă aproximativ 100.000 de euro/an, adică peste 8.000 de euro/lunar.

 

Conform sursei citate, Viorica Dăncilă menționează că deține un autoturism Volkswagen Passat, fabricat în anul 2014. Totodată, la aparatament, la casa de vancață și terenul aferent din Valea Râșnoavei a menționat că sunt deținute în cote egale cu soțul.

Mai mult, în 2015 a dobândit prin moștenire, împreună cu soțul,după decesul părinților, un teren intravilan cu o suprafață de 1200 mp în județul Dolj și un teren agricol de 2 ha. Totodată, proprietățile au crescut la un număr de patru, moștenind un apartament în Ploiești și o casă în județul Dolj.

Totodată, Viorica Dăncilă susține în declarația de avere depusă în vara anului trecut că în perioada ianuarie-octombrie 2016 a cotizat la Partidul Social Democrat cu o sumă de 20.000 de lei.