Klaus Iohannis joacă tare. Sunt acuzații extrem de grave la adresa guvernului PSD și a Vioricăi Dăncilă. Discursul șefului statului de la deschiderea noului an universitar, susținut la Universitatea „Babeș-Bolyai”, din Cluj -Napoca, a fost unul extrem de virulent.

Șeful statului a atras atenția asupra faptului că singura constantă din ultimii ani a fost ”perindarea” pe la conducerea Ministerului Educației a unor persoane mediocre. ”Promovarea excelenței în educație și cercetare este o valoare reflectată de eforturile Universității (Babeș-Bolyai – n.r.) de a încuraja cercetarea și de a garanta calitatea actului educațional. Cooperarea cu parteneri externi, atât în domeniul cercetării, cât și în dezvoltarea de programe educaționale, face din „Babeș-Bolyai” una dintre universitățile românești bine pregătite pentru un mediu din ce în ce mai competitiv.

Aceste atitudini și abordări ar trebui să fie asumate la nivelul întregului sistem de educație din România. Spun că ar trebui pentru că realitatea din ultimii ani ne-a arătat că nici vorbă de viziune din partea guvernanților ori preocupare pentru excelență în educație.

Singura constantă a fost perindarea pe funcția de ministru a unor persoane fără nicio vocație și fără nicio preocupare de a înțelege, darămite de a rezolva problemele sistemice din învățământ. Cu miniștri mediocri nu obții decât rezultate mediocre.

Educația din România ar trebui să cultive talente și să formeze valori. Din păcate, nu aceasta este regula, ci excepția pe care o întâlnim doar în anumite centre de învățământ, ca aici.

În plus, la noi, tinerilor nu li se oferă încă suficiente oportunități pentru a-și construi cariere de succes în țară.
Doar prin consolidarea de centre universitare puternice, cu o cultură a calității bine conturată și cu o cooperare activă atât cu mediul privat, cât și cu parteneri europeni și internaționali, putem să oferim aceste oportunități”, a declarat președintele.

Mai mult, Iohannis spune că singura scăpare vine e la noua generație și i-a încurajat pe tineri să fie implicați și să sancționeze derapajele decidenților politici. ”Indiferent de calea pe care o alegeți, sper că vă veți folosi cunoștințele acumulate aici nu doar pentru a vă construi o viață mai bună, dar și pentru a ne transforma societatea în mai bine.
În ultimii ani, tinerii s-au aflat în fruntea unei veritabile revoluții a participării civice. La ultimele alegeri, ați distrus mitul tânărului apatic și pasiv, care nu iese la vot.

Vă felicit și vă îndemn să rămâneți la fel de implicați, gata oricând să sancționați derapajele decidenților politici.
Prin lansarea de startup-uri, cariere fulminante și dinamizarea societății civile, tinerii au preluat ștafeta reconstrucției de care România are atâta nevoie”, a mai spus Klaus Iohannis.