Viorica Dăncilă, candidatul PSD în alegerile parlamentare, a susținut vineri seară o conferință de presă, la Palatul Parlamentului, în lipsa dezbaterii cu Klaus Iohannis, la care l-a provocat pe președinte și pe care acesta a refuzat-o din nou.

A fost ultima conferință de presă înainte de alegerile prezidențiale de duminică.

”Observăm că domnul Iohannis este absent, așa cum a fost în cei cinci ani de mandat de la Cotroceni. Dacă ar fi fost aici, i-aș fi făcut cadou trei daruri: Tricolorul, Constituția României și Bliblia”, a spus Viorica Dăncilă.

Klaus Iohannis nu are Tricolorul în suflet și a încălcat de nenumărate ori Constituția. Iar un om care crede în Dumnezeu nu ar fi învrăjbit oamenii între ei, a arătat candidatul PSD.

Voi profita de moment ca să transmit un mesaj din suflet pentru toți românii. Le transmit un mesaj celor care sunt nehotărâți și care știu că sunt mulți: îi chem să îmi fie aproape ca să construim o Românie mai bună, a adăugat candidatul PSD.

Dăncilă a arătat că este aproape de pensionari, de femei, dar și de antreprenorii români și de românii are au fost nevoiți să plece în afara țării.

”Cred în familie și în Dumnezeu. Sunt un bun român și îmi iubesc țara”, a mai spus Dăncilă.