Criticul literar Nicolae Manolescu a urmărit şi el dezbaterile pe care le-au avut, marţi seară, cei doi candidaţi ajunşi în turul doi al alegerilor prezidenţiale, Viorica Dăncilă şi Klaus Iohannis. El consideră că cele două întâlniri cu jurnaliştii au dovedit că o confruntare directă între cei doi nu şi-ar fi avut rostul.

„Ambele dezbateri au dovedit că avea dreptate președintele Iohannis să nu se întâlnească face to face (faţă în faţă – n. red.) cu doamna Dăncilă. Nu țineau de aceeași lume politică, să spunem”, a declarat Nicolae Manolescu pentru RFI.

Criticul literar a apreciat dezbaterea pe care a avut-o Klaus Iohannis, pentru că a avut substanţă, în schimb întâlnirea Vioricăi Dăncilă cu jurnaliştii a fost o catastrofă, pentru că a intrat singură într-o capcană. Totul s-a terminat pentru doamna Dăncilă, crede Nicolae Manolescu.

„Întâlnirea cu jurnaliști și cu analiști politici a domnului președinte a avut substanță. În schimb, întâlnirea doamnei Dăncilă cu jurnaliștii a fost o catastrofă. Ea nu și-a dat seama că i se vor pune întrebări-capcană? A fost întrebată de raza cercului, pentru că s-a lăudat că a dat meditații la matematică. Dacă spunea că a dat la altceva, probabil o întrebau știu eu de ce formulă chimică. Pentru doamna Dăncilă, totul s-a terminat.”