Viorica Dăncilă a vorbit luni, la Râşnov, judeţul Braşov, despre protestatarii care au întâmpinat-o în recentele sale vizite de lucru în ţară. Premierul a spus că s-a dus în mijlocul acestora şi a încercat să vorbească cu ei, însă „nu aveau nimic concret” să-i reproşeze.

„M-am dus în mijlocul lor şi nu au ceva concret. Este modul lor de a înţelege că trebuie să se comporte. Nu este vorba de noi, pentru că ne-am obişnuit, nu ne este teamă, avem convingerea că facem lucruri bune pentru români şi pentru România. Cred că presa va reliefa bine şi nu ne mai trezim că au fost mii de cetăţeni care au fost împotrivă. Sunt şase – atât am numărat eu, sper să nu fi greşit”, a punctat premierul, referindu-se la grupul de persoane care au întâmpinat-o cu huiduieli la Râşnov, unde a fost prezentă pentru a inaugura şantierul lucrărilor la autostrada A3 Braşov-Comarnic.

Dăncilă a subliniat că „această atitudine violentă nu caracterizează poporul român, nici din Braşov şi nici din altă parte”.

„Cred că acest lucru nu poate decât să instige la ură, la dezbinare, iar pentru a avea lucruri bune făcute pentru România, lucruri concrete, cred că trebuie să dăm dovadă de mai multă unitate. Că avem opinii diferite, asta-i democraţia şi este normal”, a afirmat premierul Viorica Dăncilă.

Premierul Viorica Dăncilă şi mai mulţi membri ai Guvernului au fost întâmpinaţi, la Râşnov, de câteva persoane care au scandat lozinci anti-PSD.

Te-ar putea interesa și: