Premierul Viorica Dăncilă a declarat că temele de discuţie aflate pe agenda de lucru a Guvernului pot fi urmărite pe site-ul insitituției, iar preşedintele va fi invitat doar dacă sunt subiecte ce ţin de politica externă a ţării sau de chestiuni de securitate. În ceea ce priveşte chemarea acestuia pentru „alte situaţii“, cum ar putea fi amnistia şi graţierea, Dăncilă a punctat faptul că îl va anunţa în cazul în care consideră necesară participarea şefului statului. “Am luat notă cu satisfacţie de declaraţiile dumneavoastră recente prin care admiteţi, în sfârşit, că este necesar să colaborăm pentru România. De asemenea, salut faptul că aţi răspuns apelului meu de colaborare politică pentru asigurarea, de către România, a unei bune preşedinţii a Consiliului Uniunii Europene. Referitor la solicitarea dumneavoastră, prin care invocaţi prerogativele conferite de art.87 din Constituţia României, privind primirea agendei de lucru a fiecărei şedinţe a Guvernului, vă informez că Guvernul României transmite, de fiecare dată, pe site-ul propriu, agenda de lucru a şedinţelor Guvernului, împreună cu proiectele de documente de politici publice, proiectele de acte normative sau alte documente, precum şi documentele însoţitoare respective, documente ce pot fi consultate de orice persoană”, a susținutr Dăncilă în scrisoarea adesată șefului statului.

Premierul a susținut că, în cazul în care pe agenda şedinţei Guvernului vor fi proiecte de acte normative referitoare la «probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice», în conformitate cu textul constituţional invocat, îi va semnala șefului statului acest lucru . “Vă asigur de toată deschiderea în situaţia în care veţi decide să participaţi la şedinţa de Guvern. De asemenea, în cazurile subsumate de textul constituţional sintagmei «alte situaţii», caz în care este la latitudinea prim-ministrului invitarea Preşedintelui României («Preşedintele României poate lua parte la şedinţele Guvernului (…) la cererea primului ministru, în alte situaţii»), vă voi adresa, cu celeritate, invitaţia de a participa la şedinţa de Guvern, dacă voi considera necesară participarea dumneavoastră”, a punctat Dăncilă. “În încheiere, vă asigur, domnule preşedinte, de cunoaşterea, de către Guvernul României, a obligaţiei de loialitate constituţională care impune, deopotrivă Guvernului şi Preşedintelui României, precum şi oricărei autorităţi publice, respectarea competenţelor constituţionale, fără asumarea unor prerogative care excedează cadrului constituţional şi legal”, se arată în răspunsul premierului.