Premierul Viorica Dăncilă a anunţat marţi că l-a demis pe şeful CNAS Răzvan Vulcănescu, înlocuindu-l cu Vasile Ciurchea, care a mai ocupat acest post de două ori. Referitor la faptul că Ciurchea e cercetat într-un dosar DNA legat de contractul privind asistenţa tehnică pentru Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI), a cărui funcţionare deficitară a dus la demiterea şefului CNAS, premierul a spus că este nevoie de un specialist şi atât timp cât nu există ceva fundamentat, numirea nu e o greşeală.

Dăncilă a spus, răspunzând unei întrebări, că a văzut aspectele din spaţiul public legate de anchetarea de către DNA a lui Vasile Ciurchea, numit la şefia CNAS.

„Eu am considerat, atunci când a venit propunerea de la doamna ministru Sorina Pintea că avem nevoie de un specialist, sunt probleme în acest moment, nu putem să facem experienţe, avem nevoie de un om care cunoaşte sistemul (…) şi un om care este foarte bine pregătit, care a mai lucrat acolo. Am cerut demisia, a venit astăzi, am înţeles, dl Vulcănescu, este prea târziu, deja l-am demis”, a spus Dăncilă.

Ea a explicat de ce l-a numit pe Ciurchea, deşi este cercetat de DNA.

„Într-adevăr, în 2012 a existat la DNA un dosar legat de domnul Ciurchea, dar am văzut că nu a fost audiat, nu este nicio acuzaţie la adresa domniei sale. Dacă va exista o acuzaţie la adresa domniei sale, atunci bineînţeles că vom lua măsuri. Deci doar a fost un dosar, nu a fost audiat, nu i s-a imputat nimic . Acum, pot exista plângeri pentru fiecare dintre noi, trebuie să vedem dacă sunt fundamentate, iar în momentul în care vom constata cel mai mic lucru care să ateste faptul că dl Ciurchea a făcut ceva prin care a încălcat legea şi acesta va fi judecat, cu siguranţă că vom schimba la Casa Asigurărilor de Sănătate. Dar în acest moment avem nevoie de un specialist şi atâta timp cât nu există ceva care să fie fundamentat, eu  cred că nu este o greşeală”, a relatat premierul.

Dăncilă şi-a argumentat poziţia, referindu-se la experienţa proprie.

„Bun, e o anchetă în desfăşurare, da, dar în urma acestei anchete avem certitudinea că este vinovat, este o problemă? Nu ştiu, eu ştiu că nu este, deci eu aşa am fost informată”, a mai spus Dăncilă, aducând în discuţie şi prezumţia de nevinovăţie.
„Eu am avut dosar de înaltă trădare, atunci ce trebuia să fac? Să-mi dau demisia sau să-mi spună colegii ”Pleci acasă”? S-a dovedit pe urmă că a fost o prostie, cum să faci înaltă trădare pentru un parteneriat strategic cu o altă ţară? Dar atunci ce trebuia, să plec acasă? Deci haideţi să vedem, eu sunt pentru justiţie independentă, pentru statul de drept, dar şi pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor oamenilor”, a continuat Viorica Dăncilă.

Este o numire provizorie, a mai spus Dăncilă, precizând că nu îl cunoaşte pe Ciurchea şi nu ştie de cine este apropiat.

Vasile Ciurchea a demisionat în 21 martie 2016, din motive personale, de la conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), post pe care îl ocupa din iunie 2014, fiind numit în funcţie prin decizie a premierului de atunci, Victor Ponta.

Ciurchea a mai fost preşedinte al CNAS şi din februarie 2007 până în ianuarie 2009, când a fost înlocuit de Irinel Popescu, prin decizie luată de premierul de atunci, Emil Boc.

În 23 mai 2016, DNA a anunţat că foştii preşedinţi ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate Vasile Ciurchea şi Irinel Popescu sunt urmăriţi penal, alături de mai mulţi şefi din CNAS, pentru abuz în serviciu legat de contractul privind asistenţa tehnică pentru Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) încheiat cu HP România la preţuri supraevaluate, prejudiciul produs fiind estimat la aproape 17 milioane de euro.