Guvernul Dăncilă a aprobat dotarea a 1000 de grădinițe cu profil sportiv. Este vorba de programul guvernamental „gROwth – investim în copii, investim în viitor”. Acesta va primi fonduri de la stat și se va derula pâna la 31 decembrie 2020, cu o alocare multianuală de 2,35 miliarde lei.

Potrivit celor de la portalinvatamant.ro, cei care doresc să obțină bani de la stat pentru a deschide o grădiniță cu profil sportiv, trebuie să îndeplinească mai multe condiții. Astfel, clădirile în care se vor organiza aceste grădinițe pot fi construcții noi sau existente, care urmează să se modernizeze și amenajeze, dar să nu fi funcționat ca o creșă sau grădiniță în ultimii 5 ani.

Clădirea ar trebui să fie dimensionată pentru cel puțin două săli de grupă standard, cu toate facilitățile necesare.

Un alt criteriu este acela să îndeplinească standarde minime de construcție, de dotare generală și sportivă, de personal de specialitate și de echipamente sportive.

Totodată, trebuie să existe un număr de minimum 10 angajați aferenti proiectului pe perioada de funcționare a grădiniței, atât personal de specialitate, cât și personal de deservire.

Mai mult, beneficiarii acestei scheme de ajutor de stat trebuie să mențină cel putin 10 ani activitatea în aceste grădinițe, de la data obținerii autorizației de funcționare.

„Nivelul maxim al ajutorului acordat este de pana la 100% din valoarea totala a proiectului finantat, dar nu mai mult de 500.000 de euro pentru fiecare beneficiar. De asemenea, se acorda garantii guvernamentale de stat de pana la 50% din valoarea creditului contractat de investitor”, a susținut sursa citată

Bugetul schemei de ajutor de minimis este prevazut în bugetul Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză.

Evaluarea și selectarea proiectelor va fi efectuată de către o comisie formată din personalități ale sportului românesc și din domeniul educației.