Premierul a mai spus că Guvernul este “responsabil cu prezentul şi cu viitorul României” şi se va încadra în deficitul bugetar de 3% din Produsul Intern Brut, scrie news.ro.

 “Am văzut cum, imediat după publicarea execuţiei bugetare pe prima jumătate a anului, mulţi s-au grăbit să facă scenarii îngrijorătoare cu privire la deficitul bugetar. Aş vrea să îi liniştesc. Suntem un Guvern responsabil cu prezentul şi cu viitorul României. Ne vom încadra în limita de deficit bugetar de 3% din PIB, în conformitate cu tratatul Uniunii Europene”, a anunţat Viorica Dăncilă.

Bugetul general consolidat, care include atât bugetul de stat, cât şi bugetele de pensii şi de şomaj, a încheiat primele şase luni cu un deficit de 14,97 miliarde lei, 1,61% din Produsul Intern Brut, faţă de 2,21% cât era programat, de peste două ori mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele publicate joi pe site-ul Ministerului Finanţelor.

În ianuarie-iunie 2018, veniturile bugetului general consolidat, de 132,04 miliarde lei, reprezentând 14,2% din PIB, sunt cu 12,6% mai mari, în termeni nominali, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Se înregistrează creşteri faţă de anul precedent în cazul încasărilor din contribuţiile de asigurări (+36,8%) şi din veniturile nefiscale (+13%).