Incapacitatea Guvernului de a finaliza autostrăzi în România a ajuns la un nou nivel. Mai nou, premierului Viorica Dăncilă i se cere de către un ONG implicarea ”directă şi rapidă” în vederea deblocării situaţiei în care se află lotul 3 al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva şi urgentarea inaugurării acestuia.

”Stimată doamnă prim-ministru, vă scriem pentru a vă solicita implicarea directă şi rapidă în vederea deblocării situaţiei în care se află lotul 3 al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva, un tronson de autostradă finalizat în proporţie de 99%, plătit aproape integral de cetăţenii români şi europeni şi reziliat de CNAIR la sfârşitul lunii august 2019. Acest sector de autostradă de 21 de kilometri, parte a Coridorului European ce leagă portul Constanţa de vestul Europei prin Bucureşti, Piteşti, Sibiu, Deva, Timişoara, Arad, a fost contractat de către Compania de Drumuri în august 2013 cu aproape 600 de milioane de lei. Ordinul de începere a fost emis în noiembrie 2013, termenul contractual de finalizare a lucrărilor fiind mai 2016”, se arată în scrisoarea deschisă transmisă joi premierului Dăncilă  de Asociaţia Pro Infrastructură.

Din cauza modificărilor survenite într-un nou acord de mediu obţinut ulterior semnării contractului, dar şi a problemelor tehnice din teren întâmpinate de constructor, termenul a fost depăşit cu mai bine de 3 ani, antreprenorul cerând recepţia lucrărilor abia în august 2019, arată Asociația.

”La acel moment, constructorul soluţionase toate problemele tehnice identificate de-a lungul execuţiei, cu excepţia unei singure neconformităţi aflate la capătul lotului dinspre Timişoara, pe un sector scurt ce nu va fi dat în circulaţie până la finalizarea tronsonului vecin care abia a fost licitat de Compania de Drumuri (conform calculelor noastre, anticipăm deschiderea lui în 2024-2025). Mai rămăseseră de terminat lucrări minore în afara corpului autostrăzii (şanţuri, garduri, înierbare de taluzuri) care nu împiedicau desfăşurarea traficului în condiţii maxime de siguranţă rutieră. Ca dovadă, vă anexăm filmările de la bord şi din aer care atestă siguranţa şi confortul sporit pe care şoferii îl au pe noua autostradă”, susţine organizaţia.

Contrar oricăror uzanţe din industrie, Compania de Drumuri a reziliat la sfârşitul lui august contractul aferent sectorului de 21 de km aflat la 99% stadiu fizic. Cei din CNAIR au motivat rezilierea prin refuzul constructorului de a extinde perioada de garanţie de la 4 la 10 ani. Însă prin acest act de ultim resort, chiar şi cei 4 ani de garanţie s-au pierdut definitiv. Într-o decizie recentă în primă instanţă, Tribunalul Bucureşti a suspendat executarea garanţiei bancare a antreprenorului de către CNAIR, motivând că rezilierea a fost ilegală, încălcând prevederile contractuale, arată sursa citată.

”Au trecut mai bine de trei săptămâni de la momentul rezilierii şi cei din CNAIR nu au făcut niciun pas concret în direcţia deschiderii autostrăzii, dezvoltând în tot acest timp un conflict mediatic intens pentru a masca printr-o perdea de fum responsabilitatea de a da drumul la trafic. Mai mult, pornind de la o fisură minoră apărută în asfalt în zona singurei neconformităţi nesoluţionate (pe sectorul ce va fi inaugurat circulaţiei abia în 2024-2025), au afirmat că întreaga autostradă ar fi nesigură, că sunt necesare expertize ce urmează să fie contractate prin licitaţii şi poate chiar ar trebui demolate mai multe sectoare din autostradă. Cu alte cuvinte, nu se doreşte deschiderea rapidă a circulaţiei”, afirmă reprezentanţii asociaţiei.

Asociaţia Pro Infrastructură susţine că din acest joc de orgolii şi calcule meschine au de pierdut contribuabilii români şi europeni care au plătit aproape integral autostrada (94% conform ultimului raport oficial al CNAIR) şi mai ales şoferii care, în loc să beneficieze de 21 de km de autostradă noi cu 3 straturi de asfalt, marcaje, parapete pe ambele părţi, şanţuri betonate, garduri de protecţie, circulă pe drumul naţional paralel (DN68A), un drum îngust, cu multe curbe periculoase, plin de cratere, pe care şi-au pierdut viaţa multe persoane în accidente rutiere.

”Stimată doamnă Dăncilă, aţi afirmat în repetate rânduri că intenţionaţi să guvernaţi pentru cetăţeni. Aveţi în prezent şansa de a demonstra că puteţi să luaţi decizii benefice în interesul lor, nu al indivizilor incompetenţi din CNAIR care pun siguranţa cetăţenilor pe ultimul loc. Vă solicităm să deschideţi în cel mai scurt timp cei 21 de kilometri de autostradă şi, dacă va fi cazul, să efectuaţi eventualele expertize şi remedieri sub trafic, aşa cum se procedează oriunde în lume unde siguranţa cetăţeanului este pusă pe primul loc. În plus, vă solicităm să luaţi măsurile care se impun pentru tragerea la răspundere a persoanelor responsabile de acest eşec răsunător”, se mai spune în comunicat.