Dan Bittman vine cu acuzații dure la adresa Antena 3. Solistul trupei Holograf a declarat că s-ar afla pe lista neagră la Antena 3. Motivul este legat de comentariile făcute din spațiul public. Bittman susține că un realizator ”căruia îi place mult armata” este cel care l-a pus pe lista neagră.

”Am aflat și eu că suntem puși pe lista neagră, chiar zilele trecute m-a sunat actorul Dorel Vișan, care are 82 de ani și care mi-a spus ”Dane, amândoi suntem pe lista neagră”. Aoleu, am zis eu! Da, suntem pe lista neagră a unui realizator de emisiuni de la Antena 3, nu îi dau numele, dar îi place armata foarte mult”, a spus Dan Bittman, la România TV, în cadrul emisiunii ”Punctul Culminant”, moderată de Victor Ciutacu.

Trebuie subliniat că Dan Bittman a atacat vehement măsurile luate de autorităţi în criza cu noul coronavirus. El a acuzat  o slabă organizare și a spus că nu ar fi mirat să apară lucruri și mai grave, din cauza acestor ezitări organizatorice.

Declarațiile lui Bittman care au provocat reacții dure

Artistul a tras și un semnal de alarmă în ceea ce privește modul în care aleg românii să se protejeze în plină pandemie de coronavirus. În opinia sa, partea de organizare i se pare foarte slabă. “Nu e normal să-mi scoți mie armata pe străzi în București și pe la Nădlac să intre cu sacoșele toată lumea care vrea și să plece către Suceava, Botoșani și așa mai departe”, a declarat la un moment dat Dan Bittman.

Mai mult, artistul s-a declarat convins că situația epidemiei de COVID-19 nu este așa cum o prezintă autoritățile. Declarațiile sale au provocat numeroase reacții.

“Dacă atât de tare ne protejează masca de ce nu lași oamenii să vină la teatru cu măști, sau la concerte, să stea unul lângă altul, că nu-i nicio problemă. Stau oamenii în metrou…Trebuiau să fie zeci de mii de morți. Dacă noi ne luăm după statistici trebuia să fie aoleu și văleleu, nu aveau unde să îi mai bage. Cum se face, că aoleu nu mai avem locuri în ATI”, a spus el la un moment dat.