A apărut documentul care îi creează mari probleme lui Dan Barna. Potrivit jurnaliștilor de la Newsweek, regulamentul UE îl îngroapă pe Barna iar acesta i-a dat ilegal bani europeni surorii sale.

Sursa citată susține că acum 13 luni, Ministerul Fondurilor Europene îi comunica Direcției de Luptă Anti-Fraudă că suma de aproape nouă milioane de lei, finanțarea europeană pentru un proiect în care partener era firma lui Dan Barna, trebuie returnată integral. Jurnaliștii au explicat că procesul durează atât de mult întrucât Direcția investighează nu doar un proiect, ci patru în care firma lui Dan Barna a fost parteneră. Potrivit acelorași surse, sute de persoane au fost audiate până în prezent și un raport este aproape finalizat. Iar potențialul conflict de interese între politicianul USR-PLUS și sora sa ar fi doar una din neregulile descoperite.

Conform relatărilor, Dan Barna a încălcat legi, regulamente și condiții contractuale cu bună știință când a semnat nu doar pentru a-i da bani surorii sale, ci și pentru a monitoriza cheltuirea acestor bani.

Totul a început pe 15 octombrie 2019, o dată cu publicarea articolului intitulat “Adevărul despre Dan Barna” de către Rise Project. Potrivit articolului, “Șeful USR, partidul care a inițiat campania #FărăPenali, este supervizorul senin al unor fraude și conflicte de interese cu fonduri UE”. Unul dintre conflictele de interese la care se referea Rise Project era și cel mai evident și mai supărător din toată povestea: Dan Barna a făcut ca la o asociație condusă de sora sa, Gabriela Popa, să ajungă peste 800.000 de lei, bani europeni pentru înființarea unei afaceri de care să beneficieze persoane defavorizate.

Reacția incredibilă a lui Barna

Barna a negat că Gabriela Popa este sora lui și a spus că nu e nici un conflict de interese la mijloc. După o săptămână de la publicarea articolului, DLAF trimite către Ministerul Fondurilor Europene o adresă din care reiese că “efectuează verificări preliminare” în legătură cu proiectul în care Dan Barna fusese partener și își finanțase propria soră cu bani europeni. Potrivit adresei DLAF către MFE, Direcția îi solicita Ministerului să dispună “efectuarea unei acțiuni de control cu privire la implementarea” acelui proiect (dar și a încă unuia în care Dan Barna fusese partener). Direcția îi mai comunica Ministerului să vizeze, printre altele, “respectarea dispozițiilor legale privind evitarea conflictului de interese privind implementarea proiectelor, inclusiv în înființarea/dezvoltarea SES-urilor (structuri de economie socială, companii care să angajeze persoane defavorizate – n.r.)”.

Ulterior, Ministerul Fondurilor Europene (prin Direcția Generală Programe Europene Capital Uman) emite raportul “privind rezultatele verificării” efectuate la sesizarea DLAF. Raportul arată că, “Potrivit art. 7 din Contractul de finanțare nr. 19006/22/09/2014, beneficiarul și partenerii au obligația ca în momentul în care constată că se află într-o situație generatoare de conflict de interese sau incompatibilitate cu privire la contractul aflat în derulare, să informeze cu celeritate Autoritatea Contractantă referitor la situația generatoare de conflict de interese sau incompatibilitate, astfel încât să se acționeze în vederea înlăturării acesteia.”

Cu alte cuvinte, conform contractului de finanțare semnat de Dan Barna în calitate de partener în proiect, acesta ar fi trebuit să nu se pună în “situația generatoare de conflict de interese”, adică să nu-și selecteze propria soră pentru a-i încredința peste 800.000 de lei din fonduri europene (într-un proiect de nouă milioane de lei, valoare totală), susține sursa citată.