Dan Barna a afirmat în cadrul unei emisiuni la Digi 24 că nu se aștepta la rezultatul acesta în primul tur al alegerilor prezidențiale. Președintele USR a sperat că va intra în turul doi și acest rezultat reprezintă o „dezamăgire reală”.

„Reacţia din stradă şi reacţia din ultimele zile şi după participarea la dezbaterea de la Europa FM şi reacţia cetăţenilor în stradă era una foarte deschisă în zona aceasta, a necesităţii de schimbare, că îşi doresc o schimbare în România şi că şi-ar dori un tur doi fără PSD. E clar că nu a fost suficient şi îmi asum responsabilitatea acestui rezultat faţă de colegii mei care au muncit, şi cei din PLUS şi cei din USR care au muncit sute de ore în această campanie. A fost un elan şi un entuziasm venit şi pe baza rezultatului de la europarlamentare, pe care l-am supraapreciat.

E o experienţă din care învăţăm cu toţii, am fost foarte optimişti, s-a dovedit că acest optimism nu a fost foarte realist. Electoratul român a decis să avem această opţiune. Cumva speram şi asta e poate şi o lecţie mai dură, că România a ajuns la nivelul în care în care un candidat de profilul doamnei Viorica Dăncilă nu ar puteă să ajungă în turul doi. Am apreciat greşit. Este o greşeală pe care mi-o asum şi voi învăţa pe viitor”, a mai spus Dan Barna.

Acesta consideră că mesajul său nu a ajuns la suficienți oameni sau nu a reușit să-i convingă.

„E clar că nu am reuşit să ajung la suficienţi oameni cu acest mesaj, să-i conving, paradoxul este că peste tot unde am ajuns în campanie (…) am convins, oamenii spuneau că ne susţin e clar că am ajuns la prea puţini”, a mai afirmat Barna.

Barna a precizat că vineri va avea loc o ședință cu cei din PLUS pentru a vedea ce soluții găsesc pentru ca alianța să meargă mai departe.

„Vineri vom avea o ședință cu colegii de la PLUS tocmai pentru a vedea ce modalități găsim pentru ca alianța să funcționeze mai departe, în perspectiva alegerilor locale care sunt o mare provocare”, a declarat Dan Barna.

În ceea ce privește demisia după acest eșec, Dan Barna a spus că nu va face acest lucru.

„Nu îmi dau demisia. Alianţa a avut succes în fiecare demers până acum. E pentru prima dată când e un pas înapoi. Dacă aş fi genul acela de politician care la prima dificultate zice vă mulţumesc, eu am încercat, plec acasă, vă doresc succes, ar fi ca şi cum mi-aş bate joc de 1.400.000 de oameni care mi-au acordat încrederea”, a mai spus liderul USR.