Decizia privind intrarea în carantină a Sibiului vine „inexplicabil de târziu” şi după „foarte multă inacţiune”, consideră preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dan Barna.

„Decizia privind intrarea în carantină a Sibiului vine inexplicabil de târziu şi după foarte multă inacţiune dublată de explicaţii ridicole şi ţâfnoase ale reprezentanţilor autorităţilor.

”Autoritățile sunt în zodia fatalismului”

Rata de infectare se apropie deja de opt la mie şi până luni va fi, probabil, şi mai mare. Sunt deja săptămâni întregi de când am atras atenţia că situaţia de la Sibiu trebuie tratată serios şi luate măsurile care se impun.

Am cerut decizii sau demisii. De abia azi s-a anunţat carantina şi doar luni ea va fi implementată”, a scris liderul USR pe Facebook.

Barna a apreciat că rata de infectare a crescut atât de mult din cauza incompetenţei, dar şi a numirii în funcţie a unor persoane nepotrivite.

„Nu, nu cred că e vorba de rea voinţă, ci mai degrabă de incompetenţă şi oameni puşi în posturi pentru care nu aveau nici pregătirea, nici anduranţa necesare.

Nu pot decât să constat că, cel puţin pe plan local, autorităţile par că nu s-au trezit încă la realitatea foarte vizibilă a pandemiei şi sunt încă în zodia fatalismului.

”Lumea e a celor care îndrăznesc”

Ca sibian, sunt sigur că vom reuşi să trecem şi peste această încercare grea dacă ne mobilizăm şi spunem lucrurilor pe nume. Dar nişte lecţii trebuie învăţate, nişte concluzii trebuie trase.

Acum, nu peste luni de zile. Haideţi să facem ce e de făcut şi să îndrăznim să luăm măsurile necesare pentru că lumea e a celor care îndrăznesc”, a precizat liderul USR.

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a anunţat că municipiul Sibiu va intra în carantină începând de luni, 16 noiembrie, ora 00,00, această măsură fiind dispusă pentru o perioadă de două săptămâni.

Conform GCS, judeţul Sibiu se situează pe primul loc în ţară în ceea ce priveşte rata de infectare cu noul coronavirus, situată vineri la 7,78 la mia de locuitori, în creştere faţă de ziua precedentă, când s-a înregistrat 7,4 la mia de locuitori. În ultimele 24 de ore, la nivelul judeţului Sibiu au fost confirmate pozitiv un număr de 470 de persoane.