Partidul Social Democrat „dă platformă de comunicare unor persoane care susţin că nu există virusul”, iar liderul Marcel Ciolacu şi conducerea partidului îi susţin, a declarat joi preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dan Barna.

„Asta arată exact iresponsabilitatea PSD – să dai platformă de comunicare unor persoane care, în ciuda evidenţelor mai mult decât explicite, continuă să susţină tâmpenii – că nu există virusul, că ne infectează extratereştrii, ca ne cipează şi alte inepţii. Asta arată o iresponsabilitate uriaşă a PSD-lui şi un politicianism absolut iresponsabil în momentul acesta în care oamenii vor predictibilitate şi empatie, vor să vadă că exista un plan, pentru că s-a dovedit în aprilie şi martie că cetăţenii au respectat nişte norme”, a declarat Barna la Digi24, întrebat cum comentează faptul că pe listele PSD de candidaţi există „coronasceptici”, militanţi împotriva portului măştii pe care şeful partidului i-ar apăra în numele libertăţii de exprimare.

Barna: Care este agenda acestui partid

Potrivit acestuia, în momentul de faţă miza este păstrarea credibilităţii autorităţilor însă acest lucru este pus la îndoială în spațiul public de PSD și de oamenii care „n-au nicio legătură cu realitatea” pe care-i promovează.

„Or, când un partid cu pretenţii de prezenţă în spaţiul public promovează astfel de iresponsabili, pentru că asta sunt persoanele respective, pune un semn foarte mare de întrebare: care este agenda acelui partid, e despre cetăţeni sau e în continuare de punctat electoral? (…) Sunt şi oameni care cred că pământul e o tipsie plată, dar asta nu înseamnă să-i promovezi. Sunt oameni ale căror gânduri n-au nicio legătură cu realitatea, nu justifică în niciun fel promovarea sau susţinerea lor, pentru că ăsta e faptul grav – că domnul Ciolacu şi conducerea PSD îi susţin şi promovează. Faptul că sunt nişte cetăţeni care sunt pe o altă planetă a logicii ţine de diversitatea speciei umane”, a susţinut liderul USR, Dan Barna.