Acuzații foarte grave legate de votul de duminică, venite din partea unui lider important al USR. Europarlamentarul Cristian Ghinea a scris duminică seară pe internet că Dan Barna a fost învins de Sistem, care a fost mai tare, în ciuda luptei și a speranțelor susținătorilor Uniunii Salvați România.

”Am sperat și am luptat până în ultimul moment.

Azi Sistemul a fost mai tare.

Dar schimbarea și modernizarea României este un maraton, nu un sprint. Vă invit să veniți și mai mulți alături de noi, așa vom reuși”, a scris Ghinea pe Facebook.

Totuși, europarlamentarul a reușit să treacă peste amărăciunea înfrângerii și să privească spre viitor:

”În trei ani am construit împreună de la zero o mișcare care i-a făcut să tremure.

Vom construi de aici. Mai departe.

Dan Barna a arătat, în campania asta, că se poate face campanie curată, onestă, la firul ierbii, și să ai șanse să te bați cu PSD. USR a luat ființă acum trei ani, iar Dan nu exista în politica românească. Îi mulțumesc lui Dan Barna pentru asta, a arătat că este un lider curajos.

Mergem mai departe. Împreună. Vă mulțumim”, a mai scris el pe internet.