Dar nu vă pripiți, stați liniștiți la locurile voastre, pentru că nu este finalul declarației. Liderul USR a continuat în același ton: “nu există un astfel de dosar, dacă se va întâmpla lucrul acesta toată lumea va trage concluziile necesare legate de acest calendar cel puțin bizar. După campanie electorală, de la finalul campaniei electorale pentru prezidențiale, nu s-a mai întâmplat nimic”. Deci e bine când DNA nu lucează, e rău când se apucă de treabă…

Este cel puțin amuzant modul în care se apără președintele USR de o investigație a DLAF, un organism care verifică modul în care au fost cheltuiți banii europeni. Seamănă foarte mult cu apărarea pe care și-o construiau și alți inculpați la fel de celebri ca Dan Barna și la fel de președinți de partid ca liderul USR.

De la DLAF a pornit o investigație anul trecut în trei proiecte finanțate din fonduri europene realizate de fosta firmă de consultanță a președintelui user: “Punți comunitare”, “SES-am deschide-te!“ și “Biblioteca bunelor practici, concept inovator de dezvoltarea mediului rural”. Mai trebuie spus că investigația DLAF a fost declanșată după publicarea unei anchete de către RISE Project, organizația media extrem de apropiată diviziunile politice ale liderului USR. Deci nu o puteți bănui de manipulare.

Ne-am fi așteptat ca Dan Barna să dea dovadă de mult mai multă înțelegere atunci când vine vorba de lupta anticorupție, numai că domnia sa a început să înțeleagă că lupta anticorupție e mișto până ajunge la tine.

Declarațiile pe care vii l-am citat fac parte dintr-un interviu difuzat zilele trecute la Radio Europa liberă, un post finanțat de guvernul american care ajută la propășirea democrație în mai multe țări de pe glob. Inclusiv România.

De ce simte nevoia să se apere Dan Barna? Putem bănui că a adoptat tactica pământului pârjolit și și lansează informații din dosar înainte ca acestea să fie comunicate public de către DNA. Cu alte cuvinte profită de avantajul dat de faptul că domnia sa poate spune orice, iar procurorii pot comunica doar la finalizarea anchetei, Pentru a-și creiona imaginea unei victime.

Este de presupus că în curând vom afla mult mai multe despre soarta celor 2 milioane € care au trecut prin firmele controlate de Dan Barna și familia sa. Iar atunci USR va trebui să dea testul major și să pună în aplicare sloganul electoral al partidului: O Românie fără hoție!