Dan Andronic a transmis că eșecul era previzibil pentru Liviu Dragnea, considerat vinovat pentru faptul că nu a mai reușit să mobilizeze populația în favoarea PSD.

„S-a creat un lucru pe care l-am mai văzut și cu alte ocazii, această emoție potențată și de referendum. Aici PSD a mai învățat o lecție, aceea că nu te poți pune cu valul popular. Nu au găsit tonul potrivit pentru a scoate oamenii la vot.

Și cei din ALDE au cam fost luați la pachet: Tăriceanu și Liviu Dragnea. Deci aici au fost luați politicienii prin surprindere. O să vedem și cum s-au împărțit voturile în marile orașe. De exemplu am auzit că USR a ieșit pe primul loc în patru mari orașe ale României”, a declarat Dan Andronic.

„Să tragă o linie undeva. Justiția este ca o bucată de cașcaval cu multe găuri. Nu se poate ca totul să funcționeze pe bucăți. Să descoperim pas cu pas diferite lucruri. Asta arată un sistem care a funcționat adăugând lucruri la lege, din „mers”.

În primul rând, Dragnea a încercat să atragă atenția presei spre alt subiect decât forul PSD. Refuzul Gabrielei Firea (n.r. – a anunţat că nu va candida la prezidenţiale deşi Dragnea avansase această variantă la finalul alegerilor de duminică) va fi urmat de cel al lui Tăriceanu. După părerea mea, Liviu Dragnea încearcă să mai cumpere timp.

Eu cred că Dragnea va avea soarta lui Ponta, în sensul că va fi „consumat” de propriul partid.

Ai pierdut o bătălie, este normal să te retragi”, a mai spus acesta, citat de evz.ro.