Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan este profund nemulţumit de modul în care autorităţile din România au gestionat situaţia muncitorilor sezonieri plecaţi la cules de sparanghel în Germania şi spune că vrea să ştie ce companii din ţara noastră, pe care le numeşte „jepcari”, au făcut selecţia muncitorilor, au semnat contractele cu el şi i-au dus în Germania.

În plus, Rareş Bogdan se arată şocat de faptul că persoane din Suceava au putut ajunge până la Cluj, pentru a pleca apoi spre Germania, în condiţiile în care România se afla în stare de urgenţă, iar Suceava sub carantină. „Trebuia negociat de statul roman ca deplasarea să se facă cu avioanele Tarom care stau la sol”, mai spune liberalul.

„Eu vin cu o nouă solicitare publică. Vreau să știu cine sunt companiile din România care au făcut selecția muncitorilor. Cine sunt cei care au adunat oameniii, cei care au făcut contractele cu oamenii și cei care i-au dus în Germania. Vreau controale pe aceste companii, pe acești jepcari, le-au ținut pașapoartele, nu le-au dat banii, le-au luat 280 de euro pe zbor doar pe dus, bani care sunt retrași din primul salariu. Vreau să știu de ce contractele pe care le-au semnat aceşti români nu sunt respectate. Au semnat pe oră, ei primesc bani pe kilogram cules. Cineva trebuie să plătească pentru aceste lucruri. Au semnat că primesc 14 euro și primesc 8 euro pe oră”, a declarat Rareş Bogdan pentru Realitatea Plus.

„Ce se întâmplă este o rușine. Am cerut să merg în Germania, nu mi s-a permis”

Liderul liberal a avut un mesaj extrem de dur şi pentru ministrul Muncii, Violeta Alexandru, care se află acum în Germania să evalueze situaţia. În primul rând, Rareş Bogdan s-a arătat nemulţumit de faptul că nu i s-a permis să meargă în această delegaţie. Apoi, el i-a transmis ministrului Muncii să nu se poarte „ca o slugă”, să nu stea „ca ghiocelul, cu capul plecat”.

„Ce se întâmplă este o rușine. Am cerut să merg în Germania, nu mi s-a permis. După 2 iunie, cu Motreanu, Falcă și Bușoi mă voi deplasa să văd ce se întâmplă. Statul trebuie să dea cu pumnul în masă. Nu trebuie să stai ca ghiocelul, cu capul plecat. O rog pe Violeta, cu colegialitate, să depășească gardul, că s-ar putea să găsească leopardul după gard. Să nu se ducă doar acolo unde este dusă. Or să încerce să o ducă în locurile unde condițiile de muncă sunt bune. Să stea Violeta în Germania până rezolvă problema.

Nici să nu le zâmbească, să nu fie drăguță, e reprezentatul Guvernului unei țări care reprezintă ceva în Europa. Ei ne-au cerut ajutorul. Violeta să se poarte că un stăpân, nu ca o slugă, să fie puternică, să înţeleaga că, dacă e puternică și își susține punctul de vedere, ești respectat. Violeta să nu lase să fim umiliți. Întreaga Românie este umilită, nu doar cei de la muncă”, a mai declarat Rareş Bogdan.