Alexandr Lukașenko a fost internat în Spitalul Clinic Central din Moscova

Potrivit informațiilor transmise de Valery Tsepkalo prin intermediul rețelelor sociale, președintele din Belarus, Alexandr Lukașenko, a fost transportat de urgență la Spitalul Clinic Central din Moscova, după ce a avut o întâlnire oficială cu ușile închise cu președintele Rusiei, Vladimir Putin. Conform spuselor sale, starea sa este critică, fiind considerat netransportabil.

Valery Tsepkalo este candidat la președinția Belarusului, fondator și CEO al Hi-Tech Park Belarus, ambasador al Belarusului în Statele Unite ale Americii și prim-adjunct al ministrului de Externe din Belarus.

„Potrivit informațiilor preliminare, sub rezerva confirmării ulterioare, Lukașenko a fost transportat de urgență la Spitalul Clinic Central din Moscova după întâlnirea cu ușile închise cu Putin. În prezent, el rămâne sub îngrijire medicală acolo. Specialiști de prim rang au fost mobilizați pentru a se ocupa de starea sa critică.

Au fost efectuate proceduri de purificare a sângelui, iar starea lui Lukașenko a fost considerată netransportabilă. Eforturile orchestrate pentru salvarea dictatorului belarus au avut ca scop să risipească speculațiile privind presupusa implicare a Kremlinului în otrăvirea sa. Indiferent dacă își revine sau nu, medicii avertizează asupra posibilității unor recidive.”, a scris, sâmbătă, Valery Tsepkalo pe contul său de Twitter.

Opoziția din Belarus își dorește noi alegeri prezidențiale

În calitate de reprezentant al Forumului Democrat din Republica Belarus, Valery Tsepkalo a îndemnat insistent liderii occidentali să convoace o sesiune strategică în zilele următoare pentru a discuta inițiativa „alegeri” și alte măsuri care ar trebui luate pentru a asigura perioada de tranziție.

Potrivit spuselor sale, tehnologiile existente în Belarus sunt adecvate pentru desfășurarea unor alegeri corecte și transparente, în conformitate cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, fără interferențe directe din partea Kremlinului.

„În acest fel, vom crea o instituție legitimă în ochii tuturor belarușilor și a comunității globale în general. Desfășurarea alegerilor într-o astfel de conjunctură critică nu numai că va contribui la restabilirea legii și a ordinii în viitorul Belarus, dar va pune, de asemenea, bazele pentru stabilizarea situației la granițele Uniunii Europene și ale lumii”, a explicat oficialul belarus.