Este vorba despre Cristina Stănciulescu, PR Celebrities Pro TV,  care a avut contract timp de un an. Aceasta a declarat că, în perioada următoare se va concentra pe blogul personal – cristinastanciulescu.ro, pe care urmează să îl dezvolte, dar și pe activitatea de consultanță în comunicare și strategie, potrivit paginademedia.ro.

Conform sursei citate, atribuțiile poziției de PR Celebrities vor fi integrate în departamentul de comunicare al stației.

„Contractul meu cu Pro TV s-a încheiat. Voi continua cu proiectele mele personale. Mulțumesc Pro TV pentru această experiență minunată, vom rămâne în legătură, de altfel. Colegilor mei, toată stima, vedetelor, un mare respect!”, a spus fostul PR Pro Tv.

Pro TV a precizat, de asemenea, că este vorba de expirarea contractului: „Colaborarea Cristinei Stănciulescu cu PRO TV va înceta la sfârșitul lunii iulie, conform contractului semnat când s-a alăturat echipei PRO TV. Îi mulțumim Cristinei pentru sprijinul acordat în proiectele din ultimul an și îi urăm mult succes pe viitor!”, au menționat oficialii Pro TV.

Cristina Stănciulescu a fost, până în 2015, publisher al revistelor Ringier (mai puțin Elle). Anterior, înainte de preluarea Edipresse de către Ringier, ea a fost redactor-șef al revistei Viva, timp de zece ani.