Cutremur în orașul lui Iohannis, adică la Sibiu! Subprefectul Rareş Macrea a declarat că autorităţile sanitare iau în calcul carantinarea municipiului Sibiu, ca urmare a creşterii numărului de cazuri de COVID-19. El a răspuns astfel unei întrebări adresate de ziariști referitoare la carantinarea municipiului Sibiu.

„Vă daţi seama că luăm în calcul acest lucru şi specialiştii în sănătate publică vor găsi cele mai bune metode pentru a preîntâmpina această evoluţie fulminantă la Sibiu. Şi da, carantinarea este una dintre opţiuni, numai că nu o vom lua noi aici. Propunerile sunt absolut de ordin tehnic şi le face DSP-ul”, a comentat subprefectul.

Directorul DSP Sibiu, Gabriel Budescu, a confirmat că a solicitat carantinarea municipiului Sibiu.

„Direcţia de Sănătate Publică în acest moment a făcut o analiză de risc pentru anumite localităţi din judeţul Sibiu şi a trimis-o la Centrul Naţional de Sănătate Publică pentru a primi un aviz. (…) Prin acea analiză de risc, da, se propune carantinarea unor localităţi din judeţul Sibiu, inclusiv a municipiului Sibiu”, a explicat Budescu.

Autorităţile locale s-au reunit de urgenţă miercuri seara într-o şedinţă în care au decis ca şi Spitalul de Psihiatrie din Sibiu să preia pacienţii cu COVID-19 care suferă de afecţiuni psihice.

În acest moment, judeţul Sibiu are rata de infectare cea mai mare din România, de peste 7 la mia de locuitori, cele mai multe cazuri fiind în municipiul Sibiu, potrivit datelor oficiale.

Despre situaţia de la Sibiu a vorbit și președintele Iohannis. “Cum se explică faptul că de două zile la Sibiu este cea mai mare rată de infectare, a ajuns la 11 la mie, am văzut chiar informaţii că morga de la Sibiu nu mai face faţă. O rată de incidenţă la mare şi la copii. V-aţi interesat ce se întâmplă, care este explicaţia?”, a fost întrebarea adresată lui Klaus Iohannis.

“Da, m-am interesat. Explicaţia este că în Comitetul Judeţean se discută aceste chestiuni şi se lucrează după criteriile stabilite de INSP. Mai multe informaţii nu pot să vă dau pentru că nu le am. Dar dacă doriţi, pot să aflu aceste lucruri pentru dumneavoastră”, a declarat şeful statului.