Un ministru din Guvernul Dăncilă are probleme mari din cauza lui Liviu Dragnea. Este vorba de ministrul de Interne, Carmen Dan. Aceasta are de înfruntat revolta fără procedent a societății civile, opoziției și președintelui Klaus Iohannis după scandalul declanșat vineri la Topoloveni, în timpul vizitei președintelui PSD. Atunci, mai mulți protestatari anti PSD au fost luați pe sus de jandarmi și duși la secția de poliție.

Acum, peste 40 de grupuri și organizații civice solicită demisia din funcție a ministrului de Interne, Carmen Dan din cauza acțiunii întreprinse de jandarmi.

Semnatarii demersului subliniază că Jandarmeria a făcut abuz de autoritate printr-o sancționare ce nu presupunea conducerea la secția de poliție, deoarece nu exista vreo stare de pericol, arătând că oamenii legii au încălcat articolul 30 din Constituția României, care garantează libertatea de exprimare a opiniilor şi libertatea de comunicare în public.

„Cenzură de Topoloveni

Asociațiile și mișcările civice semnatare resping procedura abuzivă de intimidare și de forță a jandarmilor la Topoloveni, în ziua de 17 Mai, 2019. Câțiva protestatari pașnici și un corespondent al Rezistența TV au fost înconjurați de un efectiv supradimensionat de jandarmi care i-a obligat să intre în duba Jandarmeriei, apoi i-a condus la secția de poliție. Singurul motiv oferit vag a fost evacuarea zonei în care se desfășura un eveniment privat. Considerăm că Jandarmeria a făcut abuz de autoritate printr-o sancționare ce nu presupunea conducerea la secția de poliție, deoarece nu exista vreo stare de pericol. În plus, protestatarii nu au refuzat legitimarea.

Apreciem că instituția jandarmeriei a încălcat Art. 30 din Constituție, libertatea de exprimare a opiniilor şi libertatea de comunicare în public. Prin îndepărtarea protestatarilor pașnici a fost practicată cenzura și a fost îngrădită libertatea presei.

”Până să intru în live, 3 jandarmi m-au atenționat că nu am dreptul să filmez, deși eram în spațiul public, deoarece am nimerit la un eveniment privat la care urma să participe și președintele PSD. Ba mai mult, după cum se poate vedea și pe imaginile publicate pe Facebook, am fost obstrucționat de vreo 7 jandarmi să îi filmez pe cei doi oameni care afișau un banner”, declară Traian Paparete, cameramanul Rezistența TV.

Protestăm față de acțiunile executivului prin intermediul Ministerului de Interne, de a orienta România spre o formă de guvernământ dictatorială și autocrată. În data de 14 mai, ministrul de interne Carmen Dan a amenințat cu dosare penale participanții la manifestațiile de stradă desfășurate la Iași și Galați. Ministrul de interne a pretins că incidentele au fost încercări ale protestatarilor de a ”împiedica desfășurarea de activități de campanie ale simpatizanților PSD”. Ministrul de interne, chiar dacă este numit politic, nu are dreptul să profereze amenințări la adresa unor cetățeni doar pentru că aceștia protestează împotriva unui partid, fie el și de guvernământ. Partidul nu este statul. Partidul respectiv nu este România, țară în care încă sperăm că sunt respectate drepturile cetățenilor.

Cerem ministrului de interne să își depună demisia în semn de respect față de statul de drept și respectarea valorilor statului de drept. Ministrul să își dea demisia, cu atât mai mult cu cât, dacă evenimentul privat era protejat de jandarmi, jandarmii sunt plătiți din bani publici. Acest gest ar dovedi că România nu se îndreaptă spre dictatură și că jandarmeria nu începe să fie organizată într-o formă de poliție politică.

Este nevoie de o reformare a instituțiilor României, stat membru al Uniunii Europene. Jandarmeria este o instituție plătită din bani publici. Confuzia creată cu această ocazie, din care reiese că Jandarmeria este o instituție care asigură paza și ordinea la evenimente cu caracter privat al unor persoane care dețin vremelnic funcții publice, este nocivă”, se arată în comunicat.