Cutremur în Europa! Încep atacurile teroriste? S-a dat semnalul în Franța, unde un profesor a fost decapitat. Victima era un profesor de istorie în Conflans Sainte-Honorine, în regiunea pariziană. Profesorul a fost ucis nu departe de colegiul în care lucra. Faptele s-au petrecut în jurul orei locale 17:00 (15.00 GMT).

Potrivit relatărilor presei, suspectul ar fi strigat „Allah Akbar” înainte de a fi ucis de poliție.

Decapitarea acestui profesor, care a arătat elevilor săi caricaturi ale profetului Mahomed, potrivit primelor elemente ale anchetei, a provocat un şoc în Franţa. Preşedintele Emmanuel Macron a calificat faptele drept „atentat terorist islamist„.

„Unul dintre concetăţenii noştri a fost asasinat astăzi pentru că el preda, pentru că el îi învăţa pe elevi libertatea de exprimare, libertatea de a crede şi de a nu crede”, a spus preşedintele la colegiul din Bois d’Aulne, unde profesase victima.

„Compatriotul nostru a fost atacat în mod laş, a fost victima unui atentat terorist islamist tipic”, a insistat şeful statului, adăugând că „obscurantismul şi violenţa care însoţesc acest gest nu vor câştiga”. „Ei nu vor trece”, a spus el, invitând naţiunea la „coeziune”.

„Această unitate este indispensabilă”, a spus Macron într-o scurtă alocuţiune

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, le-a adresat sâmbătă „gândurile” sale profesorilor „din Franţa şi din toată Europa” după decapitarea unui profesor de istorie de la un colegiu dintr-o suburbie vestică a Parisului, relatează AFP.

„Am aflat cu oroare despre asasinarea unui profesor la Conflans-Sainte-Honorine. Adresez condoleanţele mele familiei sale şi francezilor. Gândurile mele se îndreaptă de asemenea către cadrele didactice din Franţa şi din întreaga Europă. Fără ele nu există cetăţeni. Fără ele nu există democraţie”, a scris ea într-un mesaj transmis prin Twitter.

După atacul comis vineri în jurul orei 17:00 (15:00 GMT) în apropiere de clădirea şcolii, o anchetă a fost deschisă pentru „asasinat în legătură cu o acţiune teroristă” şi „asociere teroristă criminală de răufăcători” de către Parchetul naţional antiterorist francez.

Identitatea atacatorului, care a strigat „Allah Akbar” înainte de a fi împuşcat de poliţişti, a fost confirmată de anchetatori: un tânăr cecen rus, în vârstă de 18 ani, născut la Moscova.

În total au fost reţinute nouă persoane în cadrul anchetei.