Olga Vrânceanu este procurorul DIICOT care a albit toți acuzații din două mari cazuri de trafic internațional de persoane, cunoscute public sub numele „Shanghai” și „Academia de Trafic de Minori Țăndărei”.

Primul dosar a început în 2004, și „a înglobat sute de victime, multe minore, zeci de polițiști și agenți SRI care au muncit la caz, însă niciun ofițer care a protejat rețeaua mafioților chinezi n-a fost trimis în judecată în urma unui dosar disjuns în 2006 și abandonat în 2009,” notează Libertatea.ro.

De asemenea, în dosarul Țăndărei, deschis în 2008 și în cadrul căruia au colaborat sute de polițiști români și britanici, situația ridică cel puțin la fel de multe semne de întrebare.

Site-ul G4Media a publicat sâmbătă informaţia potrivit căreia, pe 12 februarie 2019, Tribunalul Harghita a hotărât, în primă instanţă, că cei 25 de inculpaţi în dosarul „Ţăndărei” sunt fie nevinovaţi, fie faptele s-au prescris. Început în 2008, dosarul „Ţăndărei” a presupus sute de victime minore, sute de poliţişti români şi britanici care au lucrat împreună, 120 de condamnaţi în Anglia şi nici unul în România.

Operațiunea „Shanghai”:

Un grup de mafioţi chinezi, sprijiniţi de interlopi şi de ofiţeri români, unii cu funcţii înalte, a exploatat sexual, în anii 2003-2004, zeci de fete minore din România, la restaurantul şi salonul de masaj „Shanghai” din strada Ion Minulescu nr. 18, sectorul 3, Bucureşti. Pe baza informațiilor din MAI și folosind ofițeri SRI și de poliție judiciară, DIICOT a monitorizat rețeaua de traficanți, i-a înregistrat pe ofițerii români care-i protejau și a cules mărturii de la victime. 

Fetele au recunoscut 10 ofițeri români, unii din elita puterii forțelor de ordine. Printre aceștia: 

  • Colonelul SRI Gabriel Predoiu, fratele directorului executiv al SIE, Silviu Predoiu
  • Generalul Alexandru Bureșin era șeful Brigăzii Antitero a SRI
  • Chestorul Bujor Florescu avea să devină adjunctul șefului DGIPI, serviciul secret al Ministerului de Interne. 

Cu toate probele pe masă, procurorul DIICOT Olga Vrânceanu trimite totuși în fața instanței doar doi cetățeni chinezi și doi români, care primesc pedepse minime și care, în momentul de față, se află deja în libertate. Total inexplicabil, procurorul DIICOT ia decizia de a clasa dosarul disjuns al celor 10 ofițeri protectori, „fără cercetări suplimentare”. 

Imediat după clasarea dosarului, Olga Vrânceanu este avansată în DIICOT ca șef de secție.