Compania de ride-sharing Bolt a demarat o campanie de încurajare a purtării de măşti şi oferă curse gratuite tuturor celor care demonstrează, printr-o fotografie pe Instagram, că poartă masca atât în spaţiile închise, cât şi în cele deschise.

„Purtarea măştilor de protecţie, care a devenit în multe ţări obligatorie, este una dintre cele mai importante măsuri pentru împiedicarea răspândirii bolii”, a afirmat Cristian Sălceanu, country manager, Bolt România, citat într-un comunicat dat joi publicității.

”Program de recompense”

„Le cerem permanent şoferilor noştri parteneri să folosească măşti de protecţie cât sunt în maşini, facem asta pe toate căile şi prin toate canalele de comunicare pe care le avem la dispoziţie.

La rândul lor, pasagerii trebuie să se protejeze şi să aibă grijă de ceilalţi. Pentru a-i încuraja şi pe ei să poarte mască, am creat un program de recompense, sperând ca în acest fel să putem contribui şi noi la crearea sau consolidarea unui obicei care poate salva vieţi”, a mai spus el.

Campania se derulează în perioada 21 iulie – 2 august pe pagina de Instagram a companiei, @bolt_romania, şi face parte, alături de categoria Bolt Protect din aplicaţie, din programul de măsuri pentru limitarea răspândirii COVID-19. Bolt Protect este categoria specială care include maşini dotate cu paravane protectoare între şofer şi pasageri.

Distribuirea gratuită de măşti de protecţie

Pe lângă premiile constând în curse gratuite, oferite câştigătorilor, compania a pregătit şi un „safety playlist” pentru Apple Music şi Spotify, care va fi anunţat curând.

Bolt s-a implicat inclusiv prin distribuirea gratuită de măşti de protecţie către flotele partenere.

Această campanie va continua în următoarele săptămâni, urmând să se distribuie şi măşti refolosibile în anumite maşini, pentru a spori gradul de conştientizare şi implicare al şoferilor parteneri, dar şi al pasagerilor.

”Penalizăm comportamentele iresponsabile”

„Între Bolt şi şoferii parteneri există o relaţie de colaborare, dar în limitele impuse de legislaţie. Având în vedere normele de prevenire a răspândirii infecţiilor cu COVID-19, suntem pregătiţi să penalizăm comportamentele care nu sunt responsabile sau nu respectă cerinţele impuse de Ministerul Sănătăţii.

Sancţiunile pot ajunge până la blocarea şoferului în aplicaţie. Credem, însă, mai degrabă în motivare decât în sancţionare, fapt care ne-a şi determinat, de altfel, să lansăm această campanie, cu un mesaj actual, extrem de important”, se mai arată în comunicat.

Bolt, cunoscută anterior ca Taxify, are peste 30 de milioane de utilizatori înregistraţi în peste 35 de ţări din lume.