Un procent de 81% dintre angajatorii români consideră că robotizarea va menține sau va crește dimensiunea forței de muncă, aliniindu-se la tendința mondială, potrivit căreia 86% dintre angajatori prevăd că o să-și sporească sau păstreze numărul de angajați ca rezultat al automatizării, arată un studiu ManpowerGroup.

Află dacă roboții îți vor lua slujba

 Totuși, 17% dintre angajatorii români consideră că automatizarea îi va determina să-și scadă numărul total de angajați în următorii doi – trei ani, față de doar 10% la nivel global, și doar 14% consideră că-și vor mări numărul de angajați în urma robotizării, față de 20% la nivel global, impactul net per ansamblu fiind unul ușor negativ.

Cele mai vulnerabile departamente la automatizare vor fi cele care vizează activități de rutină, sau cu valoare adăugată redusă pentru clienții companiei.

Citeşte şi Sute de mii de joburi, atacate de roboți

Doar 5% dintre angajatorii români chestionați consideră că-și vor crește echipa din funcțiunea administrativă și de suport, iar 14% anticipează scăderi, în timp ce referitor la funcțiunea de resurse umane, ponderea angajatorilor care prevăd creșteri este de 1%, dar alți 5% preconizează că-și vor scădea echipele de HR ca rezultat al automatizării.

Mai mult de 1 din 3 angajatori se așteaptă să-și crească personalul din producție, însă alți 2 din 5 cred că în următorii doi-trei ani vor face reduceri de personal în această funcțiune, pe fondul automatizării.

În schimb, transformarea digitală a organizațiilor va necesita competențe de IT, astfel încât 11% dintre angajatori preconizează că-și vor mări departamentele de IT, și numai 2% anticipează o micșorare a acestora, impactul net fiind pozitiv, de +9%.

Angajatorii pun din ce în ce mai mult preț pe capacitățile specific umane, acestea fiind de natură să potențeze utilizarea tehnologiei, în combinație cu cunoștințele specifice profesiei și cu abilitățile digitale.

 

Citeşte şi Roboții de ultimă generație vor înlocui fermierii la muncile câmpului

Angajatorii români prețuiesc cel mai mult colaborarea, organizarea muncii și soluționarea problemelor, peste 4 din 5 menționând importanța acestor abilități, pe care le consideră însă destul de rar întâlnite printre candidați, cele mai dificil de găsit fiind organizarea muncii (43%), comunicarea (42%) și soluționarea problemelor (40%).

93% dintre angajatorii din IT care preconizează creșteri ale forței de muncă spun că pentru ei cea mai valoroasă abilitate este comunicarea, la egalitate cu organizarea muncii și colaborarea. În schimb, comunicarea este deopotrivă și abilitatea pe care o găsesc cu cea mai mare greutate la candidații pentru posturile vacante. 

Citeşte şi Școala în care elevii învață limbi străine și matematică de la roboți