„Mă bucur că ieri CGMB a votat proiectul pe care l-am iniţiat şi consilierii generali, în majoritatea lor, au apreciat că este un proiect bun. Şi anume – în special navetiştii să renunţe la maşina personală, să vină împreună spre Bucureşti: în loc, să spunem, să vină o maşină cu un şofer, să vină o maşină cu patru persoane şi atunci automat se diminuează traficul şi vor primi acest bonus din partea Primăriei Capitalei, plata unui plin de benzină sau motorină de 500 de lei. Odată hotărârea votată ieri, aşteptăm şi noi viza de legalitate de la Prefectură şi imediat se va realiza şi regulamentul care va fi publicat pe site. Va fi o procedură simplă, tocmai pentru a nu îngreuna. Şi oricum va fi o declaraţie pe proprie răspundere, pentru că aşa este normal. Şi, de asemenea, Poliţia Municipiului Bucureşti va realiza verificări în trafic, pentru a nu fi induşi în eroare şi să se plătească aceste sume, iar de fapt cei care beneficiază să nu vină împreună cu maşina spre Bucureşti”, a declarat Gabriela Firea.

Firea a adăugat că măsura vizează îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea traficului. „Noi plătim plinul de benzină pe un proiect care ţine de calitatea mediului. Ştiţi bine că suntem sub această teamă a infringementului pentru că suntem un oraş poluat, la fel ca alte mari oraşe din România, şi în primul rând avem o datorie faţă de cetăţeni să luăm cât mai multe măsuri antipoluare şi aceasta este una dintre ele. Şi pentru fluidizarea traficului, dar şi pentru a lupta cu poluarea. Avem voie să investim în calitatea aerului şi managementul traficului. Prin urmare, persoanele care pe proprie răspundere şi sub contract, bineînţeles, dovedesc că au o asociere voluntară cu două – trei persoane să vină împreună spre Capitală vor primi aceste vouchere, acest bonus din partea Primăriei. Deci există legislaţie în vigoare”, a spus ea. 

Conform Agerpres, Consiliul General al Capitalei a adoptat în şedinţa de joi proiectul de hotărâre care vizează un decont lunar de până la 500 de lei pentru grupurile de utilizatori din regiunea de dezvoltare Bucureşti – Ilfov care folosesc în comun autoturismul proprietate personală în vederea efectuării deplasărilor cu destinaţia municipiul Bucureşti. 

Proiectul, adoptat cu 28 de voturi „pentru”, 19 – „împotrivă” şi o abţinere, fusese respins în şedinţa CGMB din 18 octombrie. 

 

Programul „Stimularea mobilităţii şi decongestionarea traficului din Municipiul Bucureşti” va avea mai multe direcţii de acţiune. Prima propunere vizează stimularea prin decontarea combustibilului în valoare de până la 500 de lei lunar în vederea încurajării unor asocieri voluntare prin care un grup de utilizatori din regiunea de dezvoltare Bucureşti – Ilfov folosesc în comun autoturismul proprietate personală în vederea efectuării deplasărilor regulate ale persoanelor care au aceeaşi direcţie de deplasare, cu destinaţia municipiul Bucureşti. 

A doua măsură vizează stimularea prin decontarea combustibilului în valoare de până la 500 de lei lunar în vederea încurajării unor asocieri voluntare prin care părinţii elevilor unităţilor de învăţământ primare şi secundare de pe teritoriul municipiului Bucureşti, care au domiciliul în regiunea de dezvoltare Bucureşti – Ilfov, pot folosi în comun autoturismul proprietate personală în vederea transportului copiilor, la instituţiile de învăţământ primare şi secundare de pe teritoriul municipiului Bucureşti, care vor fi selectate în cadrul unui proiect pilot.