‘Din evaluările făcute în momentul de faţă, noua structură va avea între 1.500 şi 2.000 de persoane la nivel naţional şi regional. Acest număr de personal va fi şi în funcţie de restructurarea-reorganizarea tuturor direcţiilor de finanţe publice judeţene (…) De la Garda Financiară, cei care vor lucra în noua structură vor trebui să treacă teste profesionale şi de integritate. Aproximativ jumătate ar putea să mai lucreze în noua structură, aproximativ, mai luăm în calcul un plus/minus de 10-15%. Ceilalţi vor fi reorientaţi conform pregătirii profesionale pe posturile vacante în cazul care acestea mai există în sistemul fiscal, iar restul vor fi disponibilizaţi, dar numărul celor care vor pleca acasă definitiv va fi nesemnificativ. Pentru fiecare cred că se poate găsi un loc în cadrul administraţiei fiscale la nivel judeţean sau central. Ei nu trebuie să rămână neapărat în locul în care au lucrat, pot să lucreze şi în alte judeţe sau în alte structuri ale administraţiei fiscale, conform pregătirii profesionale’, a declarat ministrul Finanţelor.

Direcţia Naţională de Antifraudă Fiscală va fi singura structură de control operativ la nivelul ANAF, creată prin comasarea GF, Direcţiei de Control şi Supraveghere Accize şi Operaţiuni Vamale şi Direcţiei de Investigaţie Fiscală.

Schema de personal va fi completată în perioada iulie-septembrie, iar noua structură va desfăşura şi desfăşura şi activităţi de investigare şi cercetare penală, pe domeniul evaziunii fiscale, atribuţii pe care în prezent le au cei de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor Economico-Financiare din cadrul Poliţiei Române.

Potrivit oficialului MFP, direcţia antifraudă va viza în special marile reţele de evaziune din domeniul alcoolului, produselor petroliere, tutunului şi produselor cerealiere. Obiectivul ministrului Finanţelor este de a creşte veniturile colectate la bugetul statului cu 0,5-1% din PIB în fiecare an de mandat.

Sursa: Agerpres