Potrivit unor surse citate de ziar, amenzile vor fi stabilite pe baza unui raport de audit privind activitatea celor trei companii din anul 2008 încoace. Amenzile vor fi atât de mari, încât reprezentanţii uneia dintre cele trei companii au recunoscut deja că societatea va fi destabilizată din punctul de vedere financiar.

În general însă, decizia finală se aşteaptă să fie anunţată după alegerile europarlamentare de la 25 mai. Cotidianul aminteşte că aceasta nu este prima dată când statul bulgar a încercat să impună amenzi mari distribuitorilor de energie, dar că de fiecare dată până acum aceste amenzi au fost anulate de instanţă. Şi în acest caz amenzile vor putea atacate în justiţie, ceea ce înseamnă că disputa între autorităţi şi distribuitorii privaţi se va prelungi.

“Se pare că vom asista din nou la scenariul cunoscut potrivit căruia, în loc să caute soluţii la probleme, instituţiile încearcă să arate cu degetul spre societăţile străine, acuzându-le de problemele nerezolvate din energie”, comentează ziarul.

Autoritatea a început, în martie 2014, procedurile juridice pentru revocarea licenţelor de operare ale distribuitorilor EVN (Austria), CEZ şi Energo-Pro (Cehia). De asemenea, autoritatea a solicitat celor trei companii să plătească producătorului de energie NEK o sumă combinată de 318 milioane leva (222 milioane de dolari) reprezentând datoriile către compania de stat, în caz contrar riscând să-şi piardă licenţele.

EVN, CEZ şi Energy-Pro au respins acuzaţiile, subliniind că nu au încălcat legislaţia bulgară sau cea europeană şi au cerut autorităţii de reglementare să pună punct procesului de revocare a licenţelor lor. “Procedura de revocare a licenţei companiei CEZ-Electro este nejustificată şi ilegală şi cerem regulatorului să o suspende”, a declarat directorul executiv de la CEZ-Electro, Kremena Stoianova.

Revocarea licenţelor companiilor de distribuţie ar fi o lovitură pentru un sector afectat deja de decizia Guvernului de la Sofia de a reduce, de două ori în ultimul an, facturile la electricitate. Aceste reduceri, care au diminuat profiturile companiilor de distribuţie şi au crescut pierderile producătorului de energie NEK, au fost adoptate după ce o serie de proteste de stradă provocate de preţul mare la facturile de electricitate au condus la căderea precedentului guvern de centru-dreapta în luna februarie a anului trecut.

Agerpres