Astfel, după ce a vândut câteva spaţii comerciale din Bucureşti, pe vârf de profit, a început să transforme Vox Amiral din Costineşti într-un paradis demn de Malibu. Locaţia perfect românească nu aducea altceva decât un disconfort pentru acţionarul majoritar. „De atâtea căsuţe şi pensiuni nu mai reuşesc să găsesc intrarea în parcaare.”, povestește Nicuşor Năstase.

Momentul de respiro oferit de criza financiară a fost folosit de milionar pentru a transforma vechiul Vox Maris – Amiral din Costineşti într-o locaţie de lux. Standardele de cazare au fost ridicate la patru şi cinci stele sau chiar superior pentru unele apartamente deţinute în  vilele complexului.
Suprafaţa unei camere de cazare depăşeşte cu mult nivelul unei camere de trei stele, ajungând şi la 120 – 200 de metri pătraţi pe încăpere. De la intrare, picioarele se afundă în covoare moi care te conduc uşor către un paradis relaxant: cel al propriei camere, mobilată şi decorată în culori calde de ocru şi bej. Preţul unei camere variază între 70 şi 150 de euro pe noapte în funcţie de confortul ales.

Nicuşor Năstase a reuşit chiar să facă pentru unele apartamente propriul spaţiu de joacă pentru copii, propria piscină pentru adulți sau pentru cei mici. Sunt locuri care nu arată la  fel de frumos nici pe Coasta de Azur, spun mulţi dintre turiştii care  au beneficiat anul acesta de cele 300 de locuri oferite spre vânzare (faţă de peste 800 în total, încă închise).
În afara condiţiilor de cazare extraordinare, a bucătarilor deosebiţi pe care îi oferă în clubul său, Nicuşor Năstase a transformat vechiul complex de vile Amiral într-o adevărată grădină botanică, într-un loc inedit în care bunul gust se îmbină cu opulenţa şi confortul. Fântânile arteziene te trimit înapoi în timp, în vechea Romă, florile pe un tărâm de vis, iar construcţiile într-un cvasi-confort de 5 stele.

Nicușor Năstase are o avere estimată de Top 300 Capital la 35-40 de milioane de euro.