În contextul în care 80% dintre angajații HoReCa au fost vaccinați, Daniel Mischie, preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România – HORA, a declarat, într- conferință de presă, că restricțiile în restaurante ar trebui ridicate total.

„Am solicitat ca activitatea în restaurante, când vaccinul va fi la liber şi datele de la INSP permisive, noi să putem funcţiona în restaurante şi pe terase fără restricţii. Iar în momentul în care specialiştii Ministerului Sănătăţii consideră că anumite date pot afecta activitatea, să nu mai fie restricţii pentru cei vaccinaţi şi pentru cei care aleg să se testeze”, a spus reprezentantul HORA.

Acesta susține că marea provocare va veni în toamnă, în momentul în care terasele se vor închide.

„Trebuie să ne pregătim pentru toamnă. Din punct de vedere al evenimentelor, ne așteptăm la o relaxare de la 1 iunie. Vom putea să organizăm evenimente cu un anumit număr de persoane. Solicitarea noastră este să nu fie restricții. Să organizăm la interior evenimente cu un anumit număr de persoane.”, a explicat Daniel Mischie.

Legat de o creștere a prețurilor pentru astfel de evenimente, acesta a dat de înțeles că se poate întâmpla și acest lucru: Suntem într o economie de piață libera și fiecare operator e liber să-și stabilească preturile.

Reacția Guvernului

„E foarte important ca toată lumea să fie pusă la aceeași masă și să găsim o soluție. Vreau să felicit industria HoReCa, care a fost proactivă în procesul de vaccinare. Legat de măsurile de relaxare, am pus pe masa Comitetului Interministerial mai multe măsuri și recomandări. Acestea vor ajunge la CNSU pentru aprobări. Ne dorim ca lucrurile să revină cât mai repede la normal. Propunerea noastră este aceea să nu existe o discriminare, să aibă acces cei vaccinați, cei testați, dar și cei care au trecut prin boală.”, a precizat Paul Ene.

Relaxarea totală de la 1 iunie nu este posibilă

Secretarul de stat, Paul Ene, consideră că nu este momentul pentru o relaxare totală, dar că aceasta ar putea avea loc în momentul când vom ajunge la un grad de imunizare de 60, 70%.

„Cu toţii ne dorim să ridicăm restricţiile cât mai repede, dar acest lucru depinde de cum va evolua pandemia şi singurul mod în care putem scăpa de ea este prin vaccinare.

Restricţiile nu se pot ridica de la 1 iunie toate, în niciun caz cu siguranţă. Ne dorim un calendar predictibil despre cum se vor relaxa, bazat pe date de vaccinare şi de problema epidemiologică. Ideea că de mâine, gata, s-a făcut 1 iunie, suntem liberi, nu funcţionează aşa.”, a spus oficialul.

Acesta a reamintit românilor că trebuie să fim atenţi în continuare, să respectăm regulile de distanţare, să purtăm masca acolo unde trebuie şi să ne vaccinăm.