„Tocmai am făcut un examen de sânge. Am fost un pic slăbit ieri”, spune Jair Bolsonaro, referindu-se la ziua de miercuri.

„Au găsit și un pic de infecţie. Iau antibiotice, acum. Probabil că din cauza celor 20 de zile de stat în casă luăm și alte lucruri. Eu am luat mucegai, mucegai în plămâni. Asta trebuie să fie”, a declarat Bolsonaro în prima sa transmisie live pe Facebook după ce a fost contaminat cu noul coronavirus, potrivit cnn.com

Starea de sănătate a soției

Preşedintele a stat aproape 20 de zile în semi-izolare, după ce a fost testat pozitiv cu noul coronavirus. De asemenea, soţia sa, Michelle Bolsonaro, a fost și ea testată pozitiv cu infamul virus, conform unui anunț făcut de președinția braziliană.

Prima Doamnă a Braziliei a fost văzută ultima oară în public miercuri după-amiaza, la un eveniment oficial la Brasilia, împreună cu soţul său. „Prima Doamnă este însoţită de echipa medicală a preşedinţiei republicii” și „are o stare de sănătate bună şi va urma toate protocoalele stabilite”, conform celor transmise de președinția braziliană.

„M-am vindecat de covid. Am anticorpi, fără probleme. În cazul meu, îi mulţumesc întâi lui Dumnezeu şi în al doilea rând medicaţiei prescrise de doctorul prezidenţial: hidroxiclorochina”, a transmis liderul extremei drepte. Potrivit celor spuse de acesta, „a doua zi era deja OK. Dacă a fost o coincidenţă sau nu, nu ştiu. Dar funcţionează.”