În mod obișnuit, spovedania și împărtășani se fac cu câteva zile sau ore înainte de împărtășanie.

Din păcate, din cauza crizei cauzate de coronavirus, lucrurile s-au schimbat.

Patriarhul Daniel vine în ajutorul credincioșilor și explică cum se pot spovedi și împărtăși enoriașii de Paște, în condițiile de acum.

Părintele Daniel a prezentat în Joia Mare mai multe modalități prin care îl putem primi pe Hristos în sufletele noastre.

„Desigur a fost greu în această perioadă când în alţi ani credincioşii se spovedeau şi se împărtăşeau mai des, iar acum doar cei care îi cheamă acasă pe preoţi primesc Euharistia”, a spus Patriarhul.

Cum se pot împărtăși și spovedi credincioșii

Patriarhul Daniel a atras atenția că exită mai multe moduri prin care un om se poate unii cu Mântuitorul.

„Bazat pe experienţa sfinţilor, ne arată că pe lângă cea mai înaltă formă de împărtăşire cu Hristos – Sfânta Euharistie, mai există şi ale moduri de unire cu Mântuitorul”, a spus părintele, aminitind de sfaturile părintelui Cleopa de la Mănăstirea Sihăstriei.

Potrivit acestuia, primul mod este reprezentat de rugăciune. Credincioșii se pot ruga, aducându-l astfel pe Mântuitor mai aproape de ei.

A doua manieră este ascultarea cuvântului lui Dumnezeu din Sfintele Scripturi.

„Rugăciunea este cea dintâi lucrare prin care noi ne împărtăşim duhovniceşte cu Hristos. Prin rugăciune, Hristos cel chemat în rugăciune, tainic prin Duhul Sfânt, vine în noi, sălăşluieşte în noi şi transmite iubirea Sa smerită şi milostivă.

Noi, când ascultăm cuvintele lui Hristos, El vine tainic în sufletul nostru, sfințește nu doar urechile noastre, ci și sufletul și trupul nostru”, a adăugat părintele.